P******** D* P* L**** J********** B****
ApelantL**** I**** M****
Intimat INCULPATN****** C****** A*****
Apelant INCULPATS*** T******** P***** S*** B****
Intimat PARTE CIVILĂM******* I***** G****
Intimat PARTE CIVILĂDECIZIA PENALĂ NR.441 din 23.10.2009 I. În baza art.379 pct.2 lit.a C.p.p., admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, împotriva sentinţei penale nr.260/11.02.2008 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr.10880/180/2007, cu privire la soluţionarea laturii penale a cauzei numai în ceea ce îl priveşte pe apelantul inculpat NEDELCU CĂTĂLIN ADRIAN. Desfiinţează sentinţa penală apelată sub aspectele menţionate, reţine cauza spre rejudecare şi în fond: Condamnă pe inculpatul NEDELCU CĂTĂLIN ADRIAN – fiul lui Ioan şi Dorina, născut la data de 18.08.1986 în Bacău, cetăţean român, studii 5 clase, necăsătorit, cu domiciliul în Bacău, str. Castanilor 7/F/5 şi fără forme legale în Bacău, str. Alecu Russo bl.55, sc.B, ap.16 şi în Bacău, str. Izvoare, nr.30, cu antecedente penale, nefiind recidivist, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: - tâlhărie prev. de art.211 al.1, al.2 lit.c, al.2/1 lit.a cu aplicarea art.74 lit.c şi art.76 lit.b Cod penal, la pedeapsa de 2 ani închisoare; - distrugere, prev. de art.217 al.1, cu aplicarea art. 74 lit.c şi art.76 lit.e Cod penal, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 300 lei; În baza art.33 lit.a şi art.34 lit.d Cod penal, contopeşte pedepsele de mai sus aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. a) În baza art.7 din Legea nr.543/2002, revocă beneficiul graţierii condiţionate cu privire la pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru art.26 raportat la art.208 al.1 – 209 al.1 lit.a, e, g, i cu art.41 al.2 , art.99 al.2, art.74 lit.c şi art.76 lit.d Cod penal, prin sentinţa penală nr.3610/28.10.2003 a Judecătoriei Bacău, definitivă la 22.03.2004. b) În baza art. 83 Cod penal, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată pentru art.192 al.2 cu art.99 al.2 Cod penal, prin sentinţa penală nr.1680/25.05.2004 a Judecătoriei Bacău, definitivă la 15.06.2004. c) În baza art.7 din Legea nr.543/2002, revocă beneficiul graţierii condiţionate, cu privire la pedepsele de: - 8 luni închisoare aplicată pentru art.321 al.1 cu art.99 al.2 Cod penal; - 8 luni închisoare, aplicată pentru art.1/1 al.1 din Legea nr.61/1991 cu art.99 al.2 Cod penal; - 4 luni închisoare, aplicată pentru art.217 al.1 cu art.99 al.2 Cod penal; - 3 luni închisoare, aplicată pentru art.180 al.1 cu art.99 al.2 Cod penal; - 2 luni închisoare, aplicată pentru art.193 al.1 cu art.99 al.2 Cod penal; În baza art.33 lit.a cu art.34 lit.b Cod penal, dispune contopirea pedepselor de mai sus, de la lit.a, b, c, precum şi a pedepsei de 3 ani şi 1 lună închisoare (pedeapsă rezultantă) aplicată prin sentinţa penală nr.2466/08.10.2004 a Judecătoriei Brăila, definitivă la data de 27.10.2004, prin neapelare, în pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 1 lună închisoare. Dispune executarea pedepsei de 3 ani şi 1 lună închisoare, de mai sus, alături de pedeapsa stabilită pentru infracţiunile deduse judecăţii (pedeapsă rezultantă) de 2 ani închisoare. PEDEAPSĂ DE EXECUTAT : 5 ani şi 1 lună închisoare. Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza II şi lit.b Cod penal, pe durata şi în condiţiile prev. de art.71 alin.2 din acelaşi cod. Deduce din pedeapsa de executat perioada executată deja prin detenţie de la 20.04.2003 la 19.05.2006. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. Constată că intimatul-inculpat LUNGU IONUŢ MIHAI este arestat în altă cauză. II. În baza art.379 pct.1 lit.b C.p.p., respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul-inculpat NEDELCU CĂTĂLIN ADRIAN, împotriva aceleiaşi sentinţe penale. Dispune plata din fondurile M.J. către Baroul Bacău a sumei de 600 lei onorarii pentru apărătorii desemnaţi din oficiu în apel (300 lei – av. Ardei Gheorghe; 300 lei – av. Ioan Constanţa). În baza art.192 alin.2 C.p.p., obligă apelantul inculpat Nedelcu Cătălin Adrian la plata sumei de 550 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art.192 alin.3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat pentru soluţionarea apelului declarat de parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău rămân în sarcina statului. Cu drept de recursa în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 octombrie 2008.
Termen 23.10.2008 ora 9 C10
Termen 18.09.2008 ora 9 C10