M*** I**** M***** L****
Apelant ReclamantS******* C***** M******** F********** C******
Intimat PârâtS***** R**** P*** M********* E******** Ş* F*********
Intimat PârâtC******** L**** A* M*********** C******
Intimat PârâtC****** M****** D** D*********
Intimat PârâtScoate cauza de pe rol şi o înaintează spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Timişoara.
Având în vedere adresa înaintată de ÎCCJ Bucureşti din care rezultă că prin rezoluţia Preşedintelui secţiei civile şi de Proprietate intelectuală din data de 19 noiembrie 2008, s-a dispus suspendarea judecăţii dosarului nr.1938.3/1/2006 al Curţii de Apel Craiova până la data de 07 aprilie 2009, în baza art.244 cod.proc.civ. dispune suspendarea prezentei cauzei.
amână cauza pentru a se efectua adresă către expert Gheorghe Mihai în vederea efectuării şi depunerii raportului de expertiză
Instanţa a apreciat ca fiind întemeiate obiecţiunile formulate de intimaţii pârâţi cabinetele medicale, încă în condiţile în care în raportul de expertiză depus de expert Murăreţu Paul s-a menţionat că acesta nu a deţinut aparatura necesară delimitării terenului solicitat. Instanţa a încuviinţat efectuarea unei noi expertize cu aleleaşi obiective stabilite prin încheierea de şedinţă din 11 iunie 2008. A fixat onorariu provizoriu în sumă de 1000 lei în sarcina cabinetelor medicale. Se va face adresă către Biroul Local de Expertize Dolj pentru a se înainta o listă cu experţi topo care să dispună de aparatură modernă în efectuarea expertizei.
Respinge cererea.
pentru observarea obiecţiunilor forlulate şi a lucrării expertului asistent Cojocaru Ştefana. S-a pus în vedere reprezentantului Primăriei Mun.Craiova să depună, în copii certificate toate actele care au stat la baza emiterii Dispoziţiei.
Faţă de faptul că raportul de expertiză nu a fost depus în termenul legal pentru a da posibilitatea părţilor de a-l observa şi a formula eventualele obiecţiuni, în temeiul dispoziţiilor art.209, alin.1 cod. proc. civ, amână cauza.
- Referitor la cererea de majorare onorariul formulată de expert Murăreţu Paul, instanţa se va pronunţa după depunerea lucrării, pentru a se verifica dacă cererea este justificată în raport de volumul de muncă depus pentru efectuarea suplimentului. - Se va face adresă către Biroul Local de Expertize Judiciare, Tehnice şi Contabile Dolj pentru a se comunica care este specializarea expertului Murăreţu Paul, urmând ca la termenul acordat, instanţa să se pronunţe cu privire la înlocuirea acestuia. - A încuviinţat ca expert asistent al intimaţilor Cabinetele medicale, expert Cojocaru Ştefana, urmând ca aceasta să asiste părţile, în raport de lucrările ce vor fi efectuate în cauză, de la acest termen . - se repetă adresa către expertul Murăreţu Paul pentru a depune suplimentul la raportul de expertiză, cu menţiunea că a fost încuviinţat ca exeprt asistent al intimaţilor pârâţi, doamna Cojocaru Ştefana.
Se acordă termen pentru lipsa raportului de expertiză cât şi faţă de cererea formulată de expert Murăreţu Paul .
Instanţa a apreciat că se impune completarea raportului de expertiză fectuat în cauză. Se stabileşte onorariu provizoriu în cuantum de 400 lei în sarcina intimatelor pârâte Cabinetele medicale. Se încuviinţează cererea pentru expert asistent formulată de apelanta reclamantă, prin apărător.
cerere formulată de apărătorul intimaţilor, avocat B.Predescu prin care solicită amânarea cauzei deoarece în perioada 27-31 mai 2008 participă la Congresul Federaţiei Internaţionale de Drept European de la Linz, făcând dovada în acest sens cu înscrisurile ataşate .
Instanţa a încuviinţat cererea de probatorii formulată de apărătorul intimaţilor pârâţi, avocat B.Predescu, în ceea ce priveşte numărul factorial. Se pune în vedere părţilor să depună acte în a dovedi suţinerea restituirii imobilului către o terţă persoană,cât şi înscrisuri privind individualizarea terenului revendicat. În măsura în care este posibil, se pune în vedere reclamantei să depună acte privind rezolvarea notificării formulate de Săvoiu Emanoil, respectiv dacă acesta a solicitat între timp restituirea în natură, după modificarea Lg.10/01 prin Lg.247/2005. Instanţa se va pronunţa asupra încuviinţării probei cu expertiză solicitată de apărătorul intimaţilor pârâţi, după ce se vor depune actele puse în vedere.
cerere formulată de intimatul pârât S******* C***** M******** F********** C****** prin care se solicită amânarea cauzei în vederea angajării unui apărător.