S***** L****** M******
ReclamantT***** I** M*****
PârâtT***** G*******
PârâtAdmite excepţia necompetenţei teritoriale. Declină competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Ş. L. M. (fostă Ţ.) şi pe pârâţii Ţ. I. M., Ţ.Gh., în favoarea Judecătoriei Câmpulung. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Ianuarie 2009.
În temeiul disp.art.107 Cod procedură civilă acordă termen pentru lipsă de procedură cu pârâţii. Pune în vedere reclamantei prin apărător să depună la dosar, în timp util, lista cu domiciliile pârâţilor, în vederea citării acestora. Se citează pârâţii la adresele ce vor fi indicate, potrivit dispoziţiilor art.85 Cod procedura civilă, cu copia cererii de chemare în judecată. Amână judecarea cauzei la 30.01.2009, termen dat în cunoştinţă reclamantei. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Decembrie 2008