T*** Ş***** C*****
InculpatU******** M****
MartorD******** I***
MartorD******** D****** D*****
MartorG**** M***** C*********
MartorH O T Ă R Ă Ş T E : Condamnă pe inculpatul Ţicu Ştefan-Cosmin, CNP *********4781, fiul lui Ilie şi Maria, născut la data de 14.03.1973 în comuna Ceahlău, judeţul Neamţ, cu domiciliul în comuna Poiana Teiului, satul Călugăreni, judeţul Neamţ, la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt de folosinţă, prev. de art. 208 al. 4 Cod penal, la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu are permis de conducere, prev. de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, şi la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care are o îmbibaţie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002. În temeiul art. 33 lit. a şi art. 34 lit. d C.pen., aplică inculpatului pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare. In temeiul art. 81, 82 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 3 luni. In temeiul art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia asupra art. 83 Cod penal. (comiterea unei alte fapte penale în termenul de încercare de mai sus atrage executarea acestei pedepse, alături de cea aplicată ulterior.) Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal în condiţiile art. 71 alin. 2 Cod penal. In temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii sus menţionate pe durata suspendării executării pedepsei închisorii. Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 600 lei, reprezentând cheltuieli judiciare, în temeiul art. 191 alin. 1 C.pen. Constată că inculpatul a avut apărător ales. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2.06.2009.
În vederea deliberării, amână judecata cauzei la datade 02.06.2009
În vederea deliberării, mână judecatacauzei la datade 26.05.2009
îN VEDEREA DELIBERĂRII AMÂNĂPRONUNŢAREA ASUPRA CAUZEI LA DATADE 19.05.2009
Având în vedere Hotărârea Colegiului de conducere nr.7 din 27.02.2009 prin care s-a hotărât ca după publicarea în Monitorul oficial a Decretului de numire a doamnei judecător Daniela Olteanu în funcţia de procuror, completul de judecată cu indicat Cpmf 3 să fie desfiinţat, procedându-se conform art.99 alin.11 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti la repartizarea ciclică a dosarelor, s-a stabilit repartizarea cauzei la complet cu indicativ Cc 2 cu termen de judecată la data de 12.05.2009
Amînă judecarea cauzei faţă de cererea de amînare formulată de apărătorul ales al inculpatului.
Amână judecarea cauzei la data de 04.02.2009, ora 9,00 faţă de lipsa reprezentantului parchetului, a inculpatului, a apărătorului ales şi a martorilor.
Amînă judecarea cauzei ptr.administrarea probatoriului.
Amînă judecarea cauzei faţă de lipsa procurorului.