S******** E************* R****** D* V****** I*****
ReclamantS***** D******
PârâtÎN TEMEIUL ART. 246 COD PROCEDURĂ CIVILĂ IA ACT DE RENUNŢAREA RECLAMANTEI LA JUDECATA CERERII
se va emite adresă la SEIP Galaţi să ne comunice domiciliul actul al pârâtului; se va cita reclamanta cu menţiunea că este ultimul termen acordat pentru a indica adresa pârâtului; în cazul în care nu poate indica domiciliul pârâtului, să facă dovada că au depus toate diligenţele să afle adresa acestuia în vederea citării pârâtului prin publicitate.
Văzând lipsa de procedură cu pârâtul, precum şi cererea formulată de reclamantă ,instanţa în temeiul art. 85Cod proc. civ. rap. la art. 107 Cod proc. civ., constată necesar amânarea cauzei şi dispune a se reveni cu adresă către reclamantă să ne indice adresa actuală a pârâtului având în vedere că citaţia emisă acestuia a fost restituită la dosar cu menţiunea „Destinatar mutat, fără a comunica noua adresă. Noul proprietar nu permite afişarea”, cu menţiunea că este ultimul termen acordat în acest sens, sub sancţiunea disp. art. 155 1 C.p.c şi, Amână judecarea cauzei la 24.02.2009,pentru când: - se va reveni cu adresă către reclamantă în sensul celor mai sus arătate; - se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 ianuarie 2009
Văzând lipsa de procedură cu pârâtul, instanţa constată necesar amânarea cauzei şi dispune a se emite adresă reclamantei să ne indice adresa actuală a pârâtului având în vedere că citaţia emisă acestuia a fost restituită la dosar cu menţiunea „Destinatar mutat, fără a comunica noua adresă. Noul proprietar nu permite afişarea”,sub sancţiunea disp. art. 155 1 C.p.c şi, Amână judecarea cauzei la 21.01.2009,pentru când: - se va emite adresă reclamantei în sensul celor mai sus arătate; - se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Decembrie 2008