L******* M**********
Contestator condamnatAdmite în parte contestaţia. Constată că restul de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată inculpatului prin sp nr. 148/2004 a Tribunalului Gorj este de 730 zile. Contopeşte pedepsele aplicate prin sp nr. 50/28.03.2008 a Judecătoriei Segarcea cu acest rest, astfel că inculpatul urmează să execute 730 zile închisoare. Anulează mandatul de executare nr. 80/2008 emis de Judecătoria Segarcea şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii pentru 730 zile. Deduce din pedeapsa anterior arătată durata deja executată în baza mandatului nr. 80/2008, de la 02.07.2008 la zi. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru prezenţi şi de la comunicare pentru absenţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi 29.01.2009.
Repune cauza pe rol. Dispune efectuarea unei adrese către Arestul IPJ Dolj şi PRMS Craiova pentru a comunica durata de timp în care inculpatul s-a aflat în stare de arest preventiv, ca urmare a măsurii luate faţă de el la data de 27.07.2002. Acordă termen la 29.01.2009. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18.12.2008.
Amână pronunţarea sentinţei la data de 18.12.2008.
Dispune emiterea unei adrese către Judecătoria Craiova pentru a comunica sentinţa penală nr. 2072/28.04.2006 prin care a fost liberat condiţionat petentul-condamnat.
Acordă un nou termen de judecată pentru a se repeta adresele către Tribunalul Dolj şi Judecătoria Segarcea.
Dispune repetarea adreselor către Tribunalul Dolj şi Judecătoria Segarcea.
Dispune repetarea adresei către Tribunalul Dolj şi emiterea unei adrese către Judecătoria Segarcea, cu acelaşi conţinut.
Dispune emiterea unei adrese către Tribunalul Dolj - Compartimentul Executări Penale pentru comunicarea sentinţei penale nr. 280/2003, precum şi a modalităţii în care a fost executată pedeapsa aplicată prin această sentinţă şi a numărului sentinţei penale a Judecătoriei Craiova prin care s-a dispus liberarea condiţionată din executarea pedepsei aplicate prin această sentinţă.
pentru efectuarea adresei către Biroul de Executări Penale din cadrulJudecătoriei Segarcea în vederea întocmirii şi înaintării unui referat privind pe contestatorul Lăpădat Mihai Ionuţ cât şi comunicarea semtinţei penale şi a deciziei penale nr.280/2003 a Tribunalului Dolj şi modul de executare a pedepsei de 5 ani închisoare.