S****** D****** P****
PetentIn baza art. 450 Cod procedură penală admite propunerea comisiei de propuneri pentru punerea în libertate condiţionată, privind pe condamnatul SĂULEAN DUMITRU PETRU, fiul lui Dumitru şi Aurelia, născut la data de 18.09.1965 în Miercurea Nirajului, jud. Mureş, domiciliat în Tg.Mureş, str.Rovinari, nr.45, ap.19, jud.Mureş, CNP – *********4394, deţinut în executarea pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1123/2008 a Judecătoriei Tg.Mureş. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare nr.1182/2008 şi atrage atenţia condamnatului asupra prev.art.61 Cod penal. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Mureş. Cu drept de recurs în 3 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 22 decembrie 2008.