O** G******
PetentC****** L***** H****
IntimatC****** J******** N****
IntimatAdmite cererea recontituie 1 ha pădure.
Pentru comunicarea raportului de expertiză către Comisia Locală va amîna judecarea cauzei.
Pentru a se emite adresă numire expert Rugină Vasile cu expert Gafiţa Chiruţă Gheorghe, amână judecata cauzei la datade 13.01.2009, ora 9,00
Amînă judecarea cauzei ptr.a se reveni cu adresă expert.
În temeiul art. 167 alin. 1 Cod procedură civilă, apreciind că probele solicitate sunt legale, pertinente şi concludente pentru justa soluţionare a cauzei, le va încuviinţa aşa cum au fost solicitate. În vederea administrării probelor, D I S P U N E : Încuviinţează efectuarea unei expertize tehnice în silvicultură privind terenul a cărui reconstituire se cere, avînd ca obiective: 1. identificarea terenului, 2. întocmirea schiţei, 3. stabilirea categoriei de folosinţă actuale, 4. vîrsta medie a pădurii, 5. stabilirea deţinătorului actual, a persoanei de la care a fost preluat terenul în amenajament silvic pe baza datelor existente la Ocolul Silvic, 6. să se precizeze dacă terenul este liber şi poate fi restituit în natură. Se solicită expertului coordonator o listă cu trei experţi în specialitatea silvicultură. Stabileşte onorariu provizoriu pentru expertiză în cuantum de 400 lei, care va fi achitat de petent în contul expertului care va fi numit. Desemnează expert în persoana domnului inginer Rugină Vasile. Acordă un nou termen de judecată la data de 23.09.2008, ora 9,00 pentru cînd petentul primeşte termenul în cunoştinţă; se vor cita intimatele, se va emite adresă BETC pentru comunicarea listei cu experţii în silvicultură; se va emite adresă expertului desemnat după depunerea la dosar a onorariului. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.06.2008.