S*** E*** P********* S***** B**** ( F**** S*** H***** I********* S******
ReclamantS*** E*** P********* S***** B**** ( F**** S*** H***** I********* S******
ReclamantV**** S*****
PârâtAdmite în parte acţiunea. Obligă pârâta la plata sumei de 100 euro în echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plăţii reprezentând comision şi 78 lei cheltuieli judecată. Respinge restul pretenţiilor ca nefondate. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
DINLIPSA DE TIMP PENTUR DELIBERARE AMANA PRONUNTAREA PENTRU 07.07.2010.
DIN LIPSA DE TIMP PENTRU DELIBERARE AMANA PRONUNTAREA PENTRU 30.06.2010.
AMANA JUDECAREA CAUZEI PENTRU 23.06.2010
AMANA JUDECAREA CAUZEI PENTRU 26.05.2010
Pentru a se lua cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor depuse de către reprezentantul reclamantei, amână soluţionarea cauzei.
În temeiul art. 151 C.pr.civ. repune cauza pe rol pentru: - suplimentarea probatoriului; în acest sens se vor solicita relaţii de la reclamantă în sensul depunerii la dosar a unui număr de 5 (cinci) contracte de prestări servicii (inclusiv chitanţele ce fac dovada plăţii comisionului) cu acelaşi obiect ca cel încheiat cu pârâta, în care beneficiarii au achitat benevol comisionul convenit prin contract. - a pune în discuţia părţilor din oficiu incidenţa dispoziţiilor art. 4 alin. 1 şi alin. 1 lit. i din anexa la Lagea nr. 193/2000 republicată. T: 21.04.2010. Se vor cita părţile.
Amână pronunţarea la data de 29.03.2010.
Amână pronunţarea la 24.03.2010.
Faţă de cererea de amânare formulată de către reprezentantul reclamantei, amână soluţionarea cauzei.
Pentru ca reclamanta să depună la dosar răspunsul la interogatoriul propus spre a fi luat acesteia, amână soluţionarea cauzei.
Faţă de cererea de amânare formulată de către reprezentanta pârâtei, amână soluţionarea cauzei.
Faţă de cererea de amânare formulată de către reprezentantul reclamantei, amână soluţionarea cauzei.
Având în vedere hotărârea adunării generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Bacău din data de 01.09.2009, prin care s-a stabilit desfăşurarea unor forme de protest major sub forma restrângerii activităţii şi amânării judecării tuturor cauzelor, amână soluţionarea cauzei.
Pentru a se emite adresă către reclamantă, amână soluţionarea cauzei.
Respinge excepţia prematurităţii formulării acţiunii. T: 10 iunie 2009 pentru când se vor cita părţile.
Pentru ataşarea dosarului nr. 2374/2008 al Judecătoriei Bacău, amână pronunţarea la 15 mai 2009.
Pentru a se lua cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor depuse de către reprezentantul reclamantei la termenul de azi, amână soluţionarea cauzei.
Pentru ca reclamanta să depună dovada îndeplinirii procedurii prealabile de conciliere, amână soluţionarea cauzei.
Pentru a se emite adresă către reclamantă, amână soluţionarea cauzei.
Pentru ca reclamanta să achite diferenţa de taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar, amână soluţionarea cauzei.
Pentru ca reclamanta să precizeze cuantumul pretenţiilor solicitate, amână soluţionarea cauzei la data de 07.01.2009 ora 9,00 C17.