J*** A********
CondamnatRespinge, ca nefondată, cererea de întrerupere a executării pedepsei de 3 ani şi două luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.269/28.06.2005 a Judecătoriei Sânnicolau Mare, rămasă definitivă prin decizia penală nr.464/R/2006 a Curţii de Apel Timişoara, formulată de condamnat, deţinut în penitenciarul Timişoara. În baza art.192 alin.2 Cpp obligă condamnatul la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Dispune plata sumei de 100 lei (RON) din fondul MJ în contul Baroului Timiş, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare cu procurorul şi de la comunicare cu petentul-condamnat. Pronunţată în şedinţă publică, azi 08.12.2008.
Emiterea unei adrese către Primăria Oraşului Sânicolau Mare – Serviciul Autoritate Tutelară, jud. Timiş, pentru efectuarea unei anchete sociale la domiciliul familiei condamnatului-petent. Amână judecarea cauzei la data de 08.12.2008. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10.11.2008.