M******** M*****
Apelant InculpatN****** S****** G****
Intimat Parte vătămatăS******* J******* D********
Intimat Parte civilăAdmite apelul declarat de către inculpatul M******** M*****, fiul lui Constantin şi Sora, născut la 15.02.1969 în comuna Malaia, jud.Vâlcea, domiciliat în comuna Dragodana, sat Picior de Munte, nr.901, jud Dâmboviţa împotriva sentinţei penale nr.140 pronunţată de Judecătoria Găeşti la 10 iulie 2008 în dosarul nr.1134/232/2007 şi în consecinţă: Desfiinţează în parte sentinţa atacată, sub aspectul laturii penale a cauzei în sensul că în conformitate cu disp.art.71 alin.5 Cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului, suspendă executarea de către acesta a pedepselor accesorii prev. de disp. art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Potrivit disp. art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi pentru apelantul-inculpat şi intimatul parte vătămată Neculae Stelică, prezenţi la dezbateri. Pronunţată în şedinţa publică din 19 ianuarie 2009.
Amână cauza la cererea apelantului inculpat pentru lipsă de apărare .
Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de intimatul – parte vătămată Neculae Stelică – Gigel , în vederea angajării unui apărător . Admite cererea formulată de către apărătorul desemnat din oficiu pentru a asigura în cauză asistenţă apelantului inculpat referitoare la stabilirea unui alt termen de judecată decât cel din data de 02 decembrie 2008 , când acesta nu se poate prezenta la instanţă , având o agendă foarte încărcată . Citarea apelantului inculpat , cu indicarea datelor acestuia de stare civilă şi cu menţiunea de a se prezenta la instanţă în vederea susţinerii căii de atac declarate împotriva sentinţei penale nr. 140/10 iulie 2008 pronunţată de Judecătoria Găeşti în dosarul nr. 1134/232/2007 . Citarea intimatei – parte civilă Spitalul Judeţean Dâmboviţa care nu are termenul în cunoştinţă .
Amânat pentru îndeplinirea procedurii de citare cu apelantul inculpat şi intimatul parte vătămată .