M********* M****
Intimat ReclamantS* G****** S*
Apelant PârâtAdmite în parte cererea. Dispune îndreptarea erorilor materiale din cuprinsul încheierii de şedinţă din 8.09.2008, în sensul că intimata-reclamantă a arătat că nu are obiecţiuni la raportul de expertiză ,iar apelantul-pârât a solicitat termen pentru a lua cunoştinţă de raportul de expertiză, termen ce i-a şi fost acordat, precum şi din încheierea de la 9.03.2009, în sensul reproducerii exacte a paragrafului 8, conform notelor din caietul grefierului de şedinţă. Respinge cererea în ce priveşte îndreptarea erorii materiale din decizia civilă nr. 448/16.03.2009. Definitivă. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică azi, 5.10.2009.
Respinge apelul ca nefondat. Cu recurs.
Am.pr.la 18.11.2008 Califică drept motiv de apel de ordine publică excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de apelantă în raport cu acţiunea introductivă. Fixează termen la 12.01.2009 , FA5, cu citarea părţilor.