D******* P***** A********** Ş* D********* R***** O**
ReclamantM****** N*******
Pârâtsc nr. 1451 Admite excepţia rămanerii fără obiect a cererii de chemare in judecata, invocata din oficiu de instanţa. Respinge acţiunea in pretenţii formulata de reclamanta, ca rămasa fără obiect. Respinge cererea accesorie privind obligarea pârâtei la plata majorărilor şi penalităţilor, astfel cum a fost precizata, ca neintemeiata. Cu recurs in 15 zile de la comunicare. Pronunţata in şedinţă publică, azi, 04.11.2008.
Amână judecarea cauzei pentru când se va repeta citarea părţilor din dosar, constată necesară proba cu înscrisuri, pentru a se lua la cunoştiinţă de către reclamant despre imposibilitatea că pârâtul nu a efectuat lucrarea pentru care au fost luaţi banii.
Acordă termen de judecată la data de 21.10.2008, având în vedere că la dosar a fost depusă de către reclamanta o precizare la acţiune, pentru a fi citata pârâta cu copie de pe această precizare dar şi pentru a se prezenta in vederea luării interogatoriului. Se citează reclamanta. Pronunţată in şedinţă publică, azi, 16.09.2008.