Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
În baza art. 403 alin.3 C.p.p. respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul C. T., ., în prezent deţinut în Penitenciarul Timişoara. În baza art.192 alin.2 C.p.p. obligă revizuientul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. În baza art.191 alin.1 teza finală C.p.p. dispune plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Caraş-Severin. Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru revizuient. Pronunţată în şedinţă publică, azi 27.01.2009.
Hotarare 12 din 27.01.2009Amână judecarea cauzei la data de 27.01.2009, termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita părţile lipsă. Citarea condamnatului din Penitenciarul Timişoara cu menţiunea”aplicării ştampilei”. Se va emite adresă către Judecătoria Timişoara pentru a ne comunica dosarul de fond al instanţei 685/273/2007. Pronunţată în şedinţă publică,azi 13.01.2009.
Amână judecarea cauzei la data de 13.01.2009, termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita părţile lipsă. Citarea condamnatului din Penitenciarul Timişoara cu menţiunea”aplicării ştampilei”. Se va acvira dosarul de fond al instanţei 685/273/2007. Pronunţată în şedinţă publică,azi 09.12.2008.
Amână judecarea cauzei la data de 25.11.2008, termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita părţile lipsă. Citarea condamnatului din Penitenciarul Timişoara cu menţiunea”aplicării ştampilei”. Pronunţată în şedinţă publică,azi 25.11.2008. ]
Admite cererea formulată de magistratul GUGA AURICĂ. Încuviinţează abţinerea. Dosarul 1138/273/2008, se repartizează , în baza art. 98/2 din Regulamentul de Ordine interioară al instanţelor ,completului C 4,- magistrat ŢIRA ANIŞOARA , în vederea soluţionării fondului cauzei. În baza art. 52 alin. 4 C. pr. civ. menţine actele îndeplinite în cauză. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică,azi 21.11.2008.
Amânarea cauzei pentru termenul din 21 noiembrie 2008, în vederea soluţionării cererii , potrivit art. 98/2 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor , de către completul C3 – magistrat T. . Pronunţată în şedinţa publică,azi 17.11.2008.
Incheiere de sedinta secreta din 17.11.2008Amână judecarea cauzei la data de 25.11.2008, termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita părţile lipsă. În vederea soluţionării cererii de abţinere formulată de preşedintele completului de judecată. Citarea condamnatului din Penitenciarul Timişoara cu menţiunea”aplicării ştampilei”. Pronunţată în şedinţă publică,azi 11.11.2008.