B******* M******
ReclamantC******* T*****
PârâtC******* D**** C*******
PârâtC******* D**** E****
PârâtConstată perimată cererea. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 31.01.2018.
Hotarare 648/2018 din 31.01.2018Respinge excepţia perimarii ca neintemeiată.
Incheiere de sedinta din 30.09.2009Respinge cererea de repunere pe rol ca neintemeiată. Mentine măsura suspendării. cu drept de recus pe durata suspendării.
în vederea citării pârâţilor indicaţi la acest termen de reclamant
în vederea citării pârâţii indicaţi la acest termen
Admite excepţia insuficientei timbrări a cererii. anulează cererea de recuzare formulată de reclamanta B******* M******, împotriva preşedintelui completului, ca insuficient timbrată. În baza art.108 ind.1 C.pr.civ. aplică reclamantei amendă judiciară în cuantum de 500 lei. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Cu drept de cerere de reexaminare pentru amendă judiciară aplicată în termen de 15 zile de la comunicare. Amână cauza şi acordă termen la data de 10.12.2008, C1, pentru care vor fi citate părţile.
faţă de cererea pentru lipsă de apărare formulată de pârâta C******* D**** C*******
în vederea citării în calitate de pârâtă a numitei C******* D**** C******* şi pentru ca reclamanta să facă dovada calităţii de moştenitor a acesteia dipă defunctul Colambie Eugen
În baza art. 243 c.p.c. dispune suspendarea cauzei. Cu drept de recurs pe durata suspendării.
faţă de faptul că la acest termen de judecată, procedura de citare cu pârâtul Colambie Eugen nu este legal îndeplinită, fiind restituită dovada de citare cu menţiunea „destinatar mutat” şi faţă de susţinerile reclamantei, în sensul că nu ştie unde locuieşte efectiv acesta, precum şi vazând cererea formulată de aceasta prin care solicitata citarea pârâtului Colambie Eugen şi la alte două adrese, urmează a dispune emiterea unei adrese către INEP pentru a ne comunica actualul domiciliu al pârâtului Colambie Eugen şi citarea acestuia atât la domiciliul indicat în cererea de chemare în judecată, având în vederea copia de pe CI depusă la dosar la fila 18, cât şi la adresele indicate de reclamantă în cererea formulată
Având în vedere cererea modificatoare formulată de reclamantă, constată la acest termen, lipsă de procedură cu pârâtul Colambie Eugen, motiv pentru care urmează a amâna cauza şi a dispune citarea acestuia cu copie de pe cererea de chemare în judecată şi înscrisurile anexă,