I*** G* C******* N******
ContestatorÎn temeiul art. 461 al. 1 lit. c Cpp admite contestaţia la executare formulatpă de către petentul condamnat ICN împotriva Sp 2485/11.10.2007 pronunţată de Judecătoria Piteşti rămasă definitivă prin nerecurare. În temeiul art. 453 ind. 1 al. 1 lit. a Cpp obligă pe petent să nu depăşească limotele teritoriale ale statului Român, cu excepţia situaţiilor când se impune prezenţa sa în străinătate, pentru efectuarea investigaţiilor medicale specifice şi adecvate afecţiunilor medicale de care suferă. Anulează formele de executare emise de către Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Piteşti în baza Sp 2485/11.10.2007 (adrese către organele de poliţie, ordinul nr. 5816 privind interzicerea condamnatului de a părăsi ţara, etc) şi dispune întocmirea unor forme noi de executare numai cu privire la obligaţia prev. de art. 453 ind. 1 al. 1 lit. a Cpp care a fost impusă petentului. În temeiul art. 192 al. 3 Cpp cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar onorariul avocat oficiu se suportă din fondurile speciale ale MJ. Cu drept de recurs.
Amână pronunţarea la data de 19.01.2009.