Dosar 1141/298/2008 din 07.07.2008

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1141/298/2008
Data dosar:
07.07.2008
Instanta:
Judecătoria Sebeș
Departament:
JUDECĂTORIA SEBEŞ
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 02.12.2008 la ora 08:30

    Complet: C1
  • Condamnare

    Condamnă inculpatul P** M*****, la 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 87 al. 5 din Ordonanţa de Urgernţă nr. 195/2002 republicată cu aplicarea art. 74 lit. c raportat la art. 76 lit. d din Codul penal pentru săvârşirea infracţiunii de a refuza să se supună recoltării de probe biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei, la solicitarea repetată a organelor de poliţie. În baza art. 81 din Codul penal suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicată inculpatului pe o durată de doi ani şi opt luni, termen de încercare stabilit potrivit art. 82 din acelaşi cod. În baza art. 359 cpp atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 cp privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate. În baza art. 71 cp dispune interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit a Teza 2 şi 64 lit b cp. În baza art. 71 al 5 cp, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 97 raportat la art. 114 lit. b din OUG 195/2002 republicată dispune comunicarea hotărârii către IPJ Alba, în vederea anulării permisului de conducere. În baza art. 191 din Codul de procedură penală obligă inculpatul să plătească în favoarea statului 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 02.12.2008

  • Sedinta din data de 25.11.2008 la ora 08:30

    Complet: C1
  • Încheiere

    amânarea ulterioară a pronunţării

  • Sedinta din data de 18.11.2008 la ora 08:30

    Complet: C1
  • Încheiere

    Amânarea iniţială a pronunţării

  • Sedinta din data de 14.10.2008 la ora 08:30

    Complet: C1
  • Amânat

    LIPSĂ MARTORI

  • Sedinta din data de 30.09.2008 la ora 08:30

    Complet: C1
  • Amânat

    Amânat cauza în vederea audierii martorilor încuviinţaţi.

Flux dosar


Actualizare GRPD