E***** M*****
InculpatAdmite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr. 143/P/2008 din 14.08.2008 şi în baza art.155-159 C.p.p. dispune prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului E***** M*****, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 23 august 2008, orele 24,00 până la 21 septembrie 2008 orele 24,00. Copie de pe încheiere se va comunica inculpatului, Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt şi locului de deţinere. Cheltuielile judiciare, inclusiv suma de 400 lei onorariu pentru avocat din oficiu care va fi avansat de fondul Ministerului Justiţiei, rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la de la comunicare pentru inculpat şi de la pronunţare pentru părţile prezente. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 august 2008, la Tribunalul Olt .
Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr. 143/P/2008 din 30.07.2008 şi în baza art.155-159 C.p.p. dispune prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului E***** M*****, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 09 august 2008, până la 07 septembrie 2008 orele 24.00. În baza art.159 alin.7 C.p.p. încheierea va fi comunicată celor lipsă de la judecată iar conform art.159 alin.11 C.p.p. măsura dispusă prin aceasta se va comunica si administraţiei locului de deţinere, ce este obligată să o aducă la cunoştinţa inculpatului. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat.
Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr. 143/P/2008 din 29.05.2008 şi în baza art.155-159 C.p.p. dispune prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului E***** M*****, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 10 iulie 2008, până la 08 august 2008 orele 24.00. În baza art.159 alin.7 C.p.p. încheierea va fi comunicată celor lipsă de la judecată iar conform art.159 alin.11 C.p.p. măsura dispusă prin aceasta se va comunica si administraţiei locului de deţinere, ce este obligată să o aducă la cunoştinţa inculpatului. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat.
Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr. 143/P/2008 din 29.05.2008 şi în baza art.155-159 C.p.p. dispune prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului E***** M*****, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 10 iunie 2008 , până la 09 iulie 2008 ora 24.00. În baza art.159 alin.7 C.p.p. încheierea va fi comunicată celor lipsă de la judecată iar conform art.159 alin.11 C.p.p. măsura dispusă prin aceasta se va comunica si administraţiei locului de deţinere, ce este obligată să o aducă la cunoştinţa inculpatului. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 mai 2008, la Tribunalul Olt .
Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr. 143/P/2008 din 29.04.2008 şi în baza art.155-159 C.p.p. dispune prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului E***** M*****, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 11 mai 2008 până la 09 iunie 2008. În baza art.159 alin.7 C.p.p. încheierea va fi comunicată celor lipsă de la judecată iar conform art.159 alin.11 C.p.p. măsura dispusă prin aceasta se va comunica si administraţiei locului de deţinere, ce este obligată să o aducă la cunoştinţa inculpatului. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat.
INCHEIEREA NR. 13/11.04.2008 În baza art.149/1 alin.9 C.p.p. admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt . În baza art.149/1 alin.1,10 şi 11 C.p.p. dispune arestarea preventivă a inculpatului E***** M***** pe o durată de 30 de zile de la 11 aprilie 2008 pina la 10 mai 2008.. Se va emite mandat de arestare preventivă a inculpatului potrivit dispoz. art.151 C.p.p. Copie de pe prezenta încheiere se va comunica inculpatului, locului de deţinere şi Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt . În baza dispoz. art.192 alin 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat pe parcursul soluţionării prezentei cauze , rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la comunicare pentru inculpat si de la pronun tare pentru cei prezenti .