C****** L******
PetentAdmite cererea. Dispune reabilitatea condamnatului. Cu recurs în 10 zile de la pronunţarea.
Amână pronunţarea la 04.06.2009.
Faţă de lipsa martorilor încuviinţaţi, instanţa va amâna cauza în vederea citării şi audierii acestora.
Faţă de lipsa condamnatului şi a martorilor încuviinţaţi , instanţa va amâna cauza,
Faţă de lipsa relaţiilor solicitate Tribunalului Giurgiu, şi pentru a da posibilitatea condamnatului să facă dovada conduitei sale de la data rămânerii definitive a hotărârii si până la introducerea cererii.
Având în vedere că la dosar nu s-au depus copii ale sentinţelor de condamnate ale condamnatului însoţite de referatul biroului executări penale şi pentru ca acesta să facă dovada cu privire la locurile de muncă avute pe tot intervalul de timp de la executarea pedepsei şi până la introducerea cererii şi a domiciliilor, instanţa urmează să amâne cauza.