C**** M*****
PetentP************ G******
IntimatÎn temeiul art. 26 al. 9 din Legea nr. 275/2006 în referire la art. 460 Cpp, respinge contestaţia formulată de contestatorul C**** M***** -,deţinut în P************ G******, împotriva încheierii nr. 579/26.11.2008, pronunţată în Dosarul nr 581/2008 de către Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate pentru P************ G******, ca neîntemeiată. În baza art. 192 alin 2 C.p.p. obligă condamnat la plata sumei de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat , iar suma de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu , ce urmează a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.02.2009.
Apreciază ca fiind utilă, pertinentă şi concludentă proba solicitată de către petent, şi urmează să o încuviinţeze şi în vederea administrării acesteia, va amâna cauza
Faţă de lipsa de procedură cu petentul condamnat, văzând şi dispoziţiile art. 314 C.pr.pen., conform cărora prezenţa acestora este obligatorie, va amâna cauza