P***** C*********
InculpatM****** G*************
InculpatAdmite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui . Prelungeşte durata măsurii arestării preventive luată împotriva inculpaţilor: P C. dispusă prin Încheierea nr. 12/17.04.2008 în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr.17/U din 17.04.2008 cercetat pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 25 rap. la art. 174,175 lit,.”i” Cod penal, pe o durată de 30 de zile începând cu data de 16.05.2008 şi până la 14.06.2008 inclusiv şi M Gh - S. , dispusă prin Încheierea nr. 11/15.04.2008 în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr.16/U din 15.04.2008, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 174-175 lit. „i” Cod penal, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 17.05.2008 şi până la 15.06.2008 inclusiv. Cheltuielile judiciare în sumă de câte 20 lei rămân în sarcina statului. Suma de câte 40 lei reprezentând onorarii pentru apărători desemnaţi din oficiu, urmând a fi suportate din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în 24 ore de la pronunţare pentru inculpatul Pântea Constantin şi de la comunicare pentru inculpatul Mafteiu Gheorghe – Sorin.