S* P******** S** B***
ReclamantM********* E******** Ş* F********* B******** - D******* G******* D* S********** A C*************
PârâtD******* G******* A F********* P****** H********
PârâtA****** N******** D* A*********** F******
PârâtDispus. Îndreaptă eroarea materială strecurată în dispozitiv şi considerente.
Hot. Admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta. Anulează în parte rapoartele de inspecţie fiscală, exonerează reclamanta de plata sumei reprezentând impozit pe profit şi a sumei reprezentând accesorii. Respinge celelalte capete de cerere.
Dispus Amână pronunţarea la data de 29 iunie 2009, pentru a da posibilitate părţilor să depună la dosar concluzii scrise.
Faţă de cererea de amânare depusă de mandatara reclamantei, având în vedere imposibilitatea prezentării acesteia din motive medicale, se acordă un nou termen de judecată în cauză.
Dispus amânarea cauzei pentru ca părţile să depună la dosar toate actele care au stat la baza emiterii Deciziei nr.11/22.04.2008 emisă de ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.
Dispune Acordă termen de judecată pentru când părţile vor depune la dosar toate actele care privesc obiectul cauzei şi orice alte acte despre care se face vorbire în Decizia nr.119/2008.
Dispus amânarea cauzei la solicitarea părţilor pentru a studia raportul de expertiză întocmit în cauză şi a formula eventuale obiecţiuni la acest raport.
Pentru a se emite adresă expertului desemnat în cauză cu solicitarea de a mai depune la dosar două exemplare din raportul de expertiză întocmit, în vederea comunicării acestuia părţilor, se acordă un nou termen de judecată.
Amână soluţionarea cauzei la solicitarea expertului şi a avocatului ales al reclamantei.
Dispus amânarea cauzei la solicitarea mandatarei reclamantei pentru efectuarea şi depunerea la dosar a raportului de expertiză dispus în cauză.
în vederea comunicării obiectivelor expertizei financiar - contabile reformulate expertului desemnat în cauză, pentru efectuarea lucrării, se acordă un nou termen de judecată.
Amână soluţionarea cauzei în vederea comunicării obiectivelor reformulate.
Dispus amânarea cauzei în vederea reformulării de către reclamantă a obiectivelor pentru raportul de expertiză contabilă încuviinţat în cauză.
Acordă termen de judecată, la cererea reprezentanţilor părţilor.
Acordă termen de judecată pentru administrare probaţiune
Faţă de neîndeplinirea procedurii de citare cu pârâtul M********* E******** Ş* F********* B******** - D******* G******* D* S********** A C*************, în vederea introducerii în cauză şi citării în calitate de pârât a A.N.A.F., instanţa va amâna cauza la 15.10.2008 - termen la care se va pronunţa şi asupra cererii de suspendare a executării actelor administrativ fiscale şi a măsurilor de executare silită şi asiguratorii dispuse.
Dispus amânarea cauzei pentru ca reclamanta să depună la dosar cauţiunea în cuantum de 30.000 lei.
Admite cererea de preschimbare de termen, preschimbă termenul de judecată acordat aleatoriu, în sistem ECRIS pentru data de 24.09.2008, la data de 17 septembrie 2008.