S* T********** 2*** S*** P******
Intimat ContestatorS* C******** E******** R******* S***
Recurent IntimatRespinge recursul ca nefondat. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi 14 octombrie 2008, la Tribunalul Argeş- Secţie Civilă.
Se revine cu adresă către Biroul executorului judecatoresc Fieraru Eugen, în sensul celor dispuse la termenul anterior de judecată, cu menţiunea de a acorda sprijin în soluţionarea cu celeritate a prezentei cauze prin înaintarea dosarului de executare, sau o copie a acestuia, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare de 100 lei potrivit art.108/1 pct.2 lit.f Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 14 Octombrie 2008. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Septembrie 2008, la Tribunalul Argeş-Secţie Civilă.
Amână judecarea cauzei la data de 23 Septembrie 2008 pentru lipsă de procedură. Admite cererea de amânare a judecăţii pentru imposibilitatea de prezentare a reprezentantului, formulată în scris de recurenta–intimată,. Se citează recurenta-intimată cu menţiunea timbrării recursului cu taxă judiciară de timbru de 10 lei şi timbru judiciar în valoare de 0.15 lei, sub sancţiunea anulării recursului ca netimbrat. Dispune ataşarea dosarului de executare nr.383/2007 al executorului judecătoresc Fieraru Eugen, sens în care se emite adresă. Se citează intimata-contestatoare. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Iunie 2008, la Tribunalul Argeş-Secţie Civilă.