S* T** F******** S**
CreditorB***** F******
DebitorAdmite cererea formulată de reclamanta-creditoare. Somează pârâtul-debitor să plătească reclamantei-creditoare suma de 738,64 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie mobilă prestate pentru perioada 20.02.2006 – 19.03.2006 şi suma de 738,64 lei penalităţi de întârziere la plată, în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei ordonanţe. Obligă pârâtul-debitor la plata către reclamanta-creditoare a sumei de 39,30 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de cerere în anulare pentru pârâtul-debitor în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.04.2009.
În temeiul art. 85-107 C pr civ reia procedura de citare cu părţile, debitorul fiind citat cu copie acţiune şi acte, sens în care se desprind filele 38-67 din dosar. Amână judecarea cauzei la data de 14.04.2009. Cu cerere în anulare odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 martie 2009.
În temeiul art. 85-107 C pr civ se reia procedura de citare cu părţile, debitorul fiind citat la domiciliul indicat la filele 72, 74 din dosar. Amână judecarea cauzei la data de 17.03.2009. Cu cerere în anulare odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Februarie 2009.
Se emite adresă către Direcţia Judeţeană pentru Evidenţa Persoanelor Argeş pentru a se comunica domiciliul actual al debitorului. În temeiul art. 85-107 C proc. civ se reia procedura de citare cu părţile, debitorul fiind citat la adresa indicată în cererea de chemare în judecată, iar creditorul cu menţiunea de a indica domiciliul actual al debitorului, sub sancţiunea aplicării disp.art. 155 indice 1 C. proc. civ, în caz de nedepunere a relaţiilor solicitate. Amână judecarea cauzei la data de 17.02.2009. Cu cerere în anulare odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Ianuarie 2009.