S** N*** C* C** S****
CreditorS** K**** G*** I***** S****
DebitorS* H***** R******
CreditorÎn temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune închiderea procedurii insolvenţei debitorului SC KUBIC GRUP INVEST SRL , cu sediul în Piteşti , str. Banat bl. B 11 sc. B ap. 14 , jud. Argeş. În temeiul art. 136 din legea privind procedura insolvenţei, descarcă pe administratorul judiciar de orice îndatorire şi responsabilitate. În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Argeş, Oficiului Registrului Comerţului Argeş sau altor registre, în care este înregistrat debitorul, pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Dispune plata sumei de 1260,70 lei, remuneraţia lichidatorului judiciar, din contul Oficiului Registrului Comerţului Argeş. Definitivă. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 20.10.2008, la Tribunalul Comercial Argeş.
Amână pronunţarea în cauză la data de 20.10.2008. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Octombrie 2008, la Tribunalul Comercial Argeş.
Acordă un nou termen de judecată pentru a se cita asociaţii societăţii debitoare, conform disp. art. 56 din Legea nr. 85/2006. Pune în vedere lichidatorului judiciar să convoace adunarea creditorilor , să depună la dosar procesul verbal de inventariere al bunurilor , relaţii de la primărie şi OCPI cu privire la bunurile societăţii debitoare şi să verifice actele contabile. Ia act de schimbarea formei de exercitare a profesiei de lichidator din persoană fizică Popescu Lăcrămioara în SCP ANTEUS EXPERT SPRL. Încuviinţează actele depuse de către lichidatorul judiciar . Va încuviinţa plata onorariului solicitat de lichidatorul judiciar, după verificare. Amână judecarea cauzei la 13.10.2008. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Septembrie 2008, la Tribunalul Comercial Argeş.
Admite cererea administratorului judiciar . În temeiul art. 107 alin. l. lit.b din Legea privind procedura insolvenţei dispune începerea procedurii falimentului debitorului SC KUBIC GRUP INVEST SRL , cu sediul în Piteşti , str. Banat bl. B 11 sc. B ap. 14 , jud. Argeş. In temeiul art.107 alin.2 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare . Numeşte lichidator judiciar pe ec. Popescu Lăcrămioara domiciliată în Piteşti , str. Fraţii Goleşti Bl. S6 sc.B ,ap.35 , jud. Argeş, cu o retribuţie lunară de 1000 lei , care îndeplineşte atribuţiile de la art.25 din lege. Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului Argeş , pentru efectuarea menţiunii şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Fixează termenul pentru depunerea creanţelor născute în cursul procedurii la 21.07.2008 Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor născute în cursul procedurii, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor la 18.08.2008 Fixează termenul limită pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 28.08.2008 . In temeiul art.113 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Acordă termen de judecată la 08.09.2008. Definitivă. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 16.06.2008, la Tribunalul Comercial Argeş.
Admite cererea formulată de creditorul SC NEST CM COM SRL , cu sediul procesual în Oraşul Popeşti Leordeni, Şoseaua de Centură nr. 71, judeţul Ilfov CUI R 9730491 , nr. înregistrare J23/ 1017 /2007 , pentru deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitorului SC KUBIC GRUP INVEST SRL , cu sediul în Piteşti , str. Banat bl. B 11 sc. B ap. 14 , jud. Argeş, cod de identificare fiscală 19071800 număr de ordine în registrul comerţului J03/1672/ 2006 . În temeiul art.33 alin 6 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitorului SC KUBIC GRUP INVEST SRL , cu sediul în Piteşti , str. Banat bl. B 11 sc. B ap. 14 , jud. Argeş. În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenţei ,numeşte administrator judiciar pe Popescu Lăcrămioara domiciliată în Piteşti , str. Fraţii Goleşti Bl. S6 sc.B ,ap.35 , jud. Argeş , cu o retribuţie lunară de 1000 lei lunar , care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 20 din lege. În temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului , în vederea efectuării menţiunii, şi publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă . În temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenţei : Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 19.05.2008 . Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 16.06.2008 Fixează termenul limită pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 21.07.2008. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii, de către administratorul judiciar şi în temeiul art.4 din Legea privind procedura insolvenţei , dispune deschiderea de către debitor sau administratorul judiciar a unui cont la bancă , din care se achită cheltuielile de procedură. Dispune întocmirea raportului prevăzut de art. 59 privind cauzele şi împrejurările de insolvenţă, întocmirea inventarierii bunurilor din patrimoniul debitoarei rezultate din evidenţele contabile , verificarea conturile bancare. Termen la data de 08.09.2008. Definitivă. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 24.03.2008 , la Tribunalul Comercial Argeş.
Se emite adresă către Oficiul Registrului Comerţului pentru a se comunica datele de identificare şi situaţia juridică a debitorului. Se citează debitorul. Amână judecarea cauzei la 24.03.2008. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Martie 2008 , la Tribunalul Comercial Argeş.