S********* D* A******** R********** A**** S* - S******** C******
Apelant asiguratorP******* F*****
Apelant InculpatS***** E****
Intimat Parte vătămatăS******* C***** D* U****** C******
Intimat Parte civilăD.P. 299 Admite apelurile. Desfiinţează în parte sentinţa. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului P******* F***** de la 2 ani închisoare, la 4 luni închisoare, cu reducerea corespunzătoare a termenului de încercare, respectiv la 2 ani şi 4 luni. Reduce cuantumul daunelor materiale şi morale la care a fost obligat inculpatul şi asiguratorul către partea civilă S***** E****, de la câte 5000 lei, la câte 4000 lei. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu recurs.
ÎNCHEIERE, Amână pronunţarea în cauză la data de 21.11.2008.
Amânat la 14.11.2008 la solicitarea apărătorului părţii civile S***** E****, care la termenul de azi se află în imposibilitatea de a se prezenta fiind la altă instanţă.
Amânat la 17.10.2008, la solicitarea apărătorului apelantului inculpat în vederea administrarii de probatorii.
Califică calea de atac drept apel, acordă termen de judecată la 03.10.2008 pt judecarea apeluli, pune în vedere părilor prezenta să se prezinte la termenul viitor în vederea audierii.