B*** O*****
InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, condamnă pe inculpatul B. O., fără antecedente penale, judecat în stare de libertate, la o pedeapsă de : 1 ( un ) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, b şi c Cod penal, pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 Cod penal. În baza art. 81 C. pen, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind termen de încercare de 3 ( trei ) ani, în condiţiile art. 82 C. pen. În baza art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen., în sensul că, săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art. 191 alin. 1 C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 900 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Dispune plata sumei de 200 lei din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş, reprezentând onorariu avocat din oficiu. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare.
In baza art.183 C.p.p. se va cita martorul D.B. cu mandat de aducere efectiva.
Se va cita martorul
In baza art. 6 C.p.p., va incuviinta, apreciind ca fiind intemeiată, cererea formulată de catre inculpat in vederea angajarii unui apărător si pregatirii apărării.