T**** G***
PetentI** T****
IntimatAdmite în parte plângerea formulată de petent TAMAS GEZA, Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale dispusă prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria AY nr. 1264845, încheiat de intimat INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI TIMIŞ la data de 21.06.2008, cu sancţiunea avertismentului. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Amână judecarea cauzei la data de 18.12.2008, termen dat în cunoştinţă petentului pentru când se citează intimatul şi Mladin Marcel la adresa indicată de petent cu mandat de aducere efectivă şi se citează la adresa indicată de intimat.
Se menţine în sarcina intimatului obligaţia stabilită prin rezoluţie de a indica domiciliul numitului Mladin Marcel Amână judecarea cauzei la data de 20.11.2008, termen dat în cunoştinţă petentului pentru când se citează intimatul şi Mladin Marcel la adresa indicată de petent.
Încuviinţa petentului proba cu înscrisurile de la dosar şi proba testimonială cu martorul Nagy Maria. Amână judecarea cauzei la data de 23.10.2008, termen dat în cunoştinţă petentului şi martorului Nagy Maria, pentru când se citează intimatul. Pronunţată în şedinţă publică azi 09.10.2008.