B******* D***** N******
Recurent InculpatB******* D***** N******
Apelant InculpatB******* E*****
Intimat Parte civilăS******* C***** J******* D* U****** B*****
Intimat Parte civilăM****** A*****
Intimat Parte vătămatăadmite recursul declarat de inculpatul B******* D***** N******, casează decizia penală în ceea ce priveşte proporţia culpelor şi individualizarea judiciară a pedepselor în sensul că reţine culpa inculpatului de 30% în proceduerea accidentului, iar pe cale de consecinţă. educe pedeapsa aplicată inculpatului de la l an închisoare la 8 luni închisoare, pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă. Reduce pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă de la 2 ani închisoare la l an şi 6 luni închisoare şi menţine beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei şi educe, în mod corespunzător, termenul de încercare de la 4 ani la 3 ani şi 6 luni.
Hotarare 129 din 19.02.2009având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunţarea cauzei pentru data de 19 februarie 2009.
faţă de lipsa de timp pentru deliberare, amână pronunţarea cauzei pentru data del8 februarie 2009.
faţă de lipsa de timp pentru deliberare, amână pronunţarea cauzei pentru data de 11 februarie 2009.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.02.2009Incuvintează cererea de amanare formulată de inculpat pentru lipsă de apărare Amână judecarea cauzei la 4 februarie 2009