B***** J****
PetentI***** A****
IntimatAdmite plângerea contravenţională formulată de petentul Burkşa Janco în contradictoriu cu intimatul I.P.J-Argeş. Anulează procesul verbal de contravenţie seria CC,nr.1535626 emis la data de 17.10.2008 de I.P.J-Argeş-Poliţia Topoloveni. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică,azi,19.01.2009.
Amână pronunţarea la data de 19.01.2009, pentru a da posibilitatea petentului să depună concluzii scrise. Cu recurs, o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi,12,.01.2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE, DISPUNE: Dispune din oficiu proba cu relaţii de la intimatul I.P.J-Argeş-Poliţia Oraşului Topoloveni pentru a comunica la dosar buletinul de verificare metrologică a aparatului folosit pentru constatarea faptei şi copie xerox de pe fila din Registrul radar, înscrisuri la care se face referire în întâmpinarea formulată şi interogatoriul petentului. Se citează petentul cu menţiunea prezentării la interogatoriu. Se citează intimatul , cf.art.85-100 C.pr.civilă. Amână cauza la data de 12.01.2009. Cu recurs, o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Decembrie 2008 Preşedinte, Daniela Neacşu Grefier, Casiana Vrănescu
PENTRU ACESTE MOTIVE, DISPUNE: Admite cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul ales al petentului avocat Alin Anton, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată fiind în imposibilitate de prezentare la termenul de faţă. Se citează părţile lipsă ,cf. 85-100 C.pr.civilă. Amână cauza la data de 15.12.2008. Cu recurs, o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică,azi, 24 Noiembrie 2008 Preşedinte, Daniela Neacşu Grefier, Casiana Vrănescu