S*** C********* R***** S*****
ReclamantV****** E****
PârâtR******** S***** S*****
PârâtV****** E****
PârâtAdmite excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a reclamantei. Respingew acţiunea. Ia act de renunţarea la judecata cererii reconvenţionale.
Amână pronunţarea la data de 16.11.2011
Amână judecarea cauzei la data de 09.11.2011, pentru când se vor cita părţile, reclamanta se va cita cu menţiunea de a propune probe în susţinerea acţiunii, iar pârâţii se vor cita cu menţiunea de a se prezenta personal în instanţă pentru a răspunde la interogatoriu.
În baza art.29 al.4 din Legea nr.47/1992, republicata, sesizează Curtea Constituţională, pentru ca aceasta sa decidă asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 din Legea nr. 146/1997 şi a art. 119 şi art. 129 alin. 4 din Codul de procedură civilă, invocata de pârât. În baza art.29 al.5 din Legea nr.47/1992, republicata, suspenda judecarea cauzei pana la soluţionarea excepţiei.
Amână judecarea cauzei la data de 16.06.2010, termen dat în cunoştinţa reclamantei şi pârâtului VINTILĂ EUGEN, pentru când se vor cita pârâţii VINTILĂ EUGEN şi R******** S***** S***** cu menţiunea de a se prezenta personal în instanţă la interogatoriu, pentru când se va emite adresă către Tribunalul Timiş în vederea restituirii dosarului de fond.
Amână judecarea cauzei la data de 05.05.2010, termen dat în cunoştinţa reclamantei şi pârâtului VINTILĂ EUGEN, pentru când se vor cita pârâţii VINTILĂ EUGEN şi R******** S***** S***** cu menţiunea de a se prezenta personal în instanţă la interogatoriu, pentru când se va emite adresă către Tribunalul Timiş în vederea restituirii dosarului de fond.
Pune în vedere reprezentantului reclamantei să depună la dosar procura autentificată sub nr. 3068/21.12.2007 de către BNP Sică Marius-Alexandru – Timişoara. Amână judecarea cauzei la data de 10.03.2010, termen dat în cunoştinţa reclamantei şi pârâtului VINTILĂ EUGEN, pentru când se vor cita pârâţii VINTILĂ EUGEN şi R******** S***** S***** cu menţiunea de a se prezenta personal în instanţă la interogatoriu, iar reclamanta va depune la dosar procura autentificată sub nr. 3068/21.12.2007 de către BNP Sică Marius-Alexandru – Timişoara.
Amână judecarea cauzei la data de 13.01.2010, sala 327 şi trimite prezentul dosar la Completul C5C în vederea continuării judecăţii, pentru când se vor cita părţile şi se va emite adresă la arhiva Tribunalului Timiş în vederea ataşării dosarului de fond.
Constata inadmisibila cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Cu recurs în 48 de ore de la pronunţare. Stabileşte termen la data de 17.11.2009, pentru cand se vor cita partile. Pronunţată în şedinţa publică, azi 20.10.2009.
AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 20.10.2009.
AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 13.10.2009.
În vederea cotinuării judecăţii, repartizarea prezentului dosar la completul C28civil Amână judecarea cauzei la data de 06.10.2009, sala 329, termen dat în cunoştinţă părţilor.
Pentru ca reclamantul şi pârâtul reconvenţional să ia la cunoştinţă de motivarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate
Apărătorul pârâtului reclamant reconvenţional arată că dosarul nou format are termen în 14.05.2009 şi solicită acordarea unui termen de judecată ulterior pentru a se putea conexa dosarul nou
pârâtul va depune concluzii scrise cu privire la excepţia invocată de către instanţă, şi se citează pârâtul cu menţiunea personal la interogatoriu
Pune în vedere pârâtului reclamant reconvenţional să timbreze cererea reconvenţională cu taxă judiciară de timbru în cuantum de728 lei şi timbru judiciar în cuantum de 5 lei sub sancţiunea anulării cererii. Respinge, în temeiul art. 138 alin 1 pct. 3 C. pr. civ., cererea de decădere a reclamantului din probă formulată de pârât reclamant reconvenţional, încuviinţează reclamantului proba cu interogatoriul pârâtului şi proba testimonială. Amână judecarea cauzei la data de 26.03.2009, termen dat în cunoştinţă reclamantului şi pârâtului, pentru când se citează pârâtul cu menţiunea personal la interogatoriu şi pârâtul reconvenţional R******** S***** S*****.
Încuviinţează pârâtului-reclamant reconvenţional proba cu interogatoriului pârâtului Rădulescu Silvia, şi proba testimonială cu 3 martori pentru a se dovedi relaţiile existente între părţi, condiţiile în care au fost încheiate convenţiile între părţi, intenţia şi convenţia părţilor. Pune în vedere pârâtului reclamant reconvenţional ca în termen de 5 zile să depună lista cu numele şi adresele martorilor, sub sancţiunea decăderii din probă. Amână judecarea cauzei la data de 26.02.2009, termen dat în cunoştinţă reclamantului şi pârâtului, pentru când se citează pârâtul reconvenţional R******** S***** S*****.
Pune în vedere pârâtului - reclamant reconvenţional să depună înscrisurile însoţitoare la întâmpinare în vederea comunicării pârâtului reconvenţional Amână judecarea cauzei la data de 29.01.2009, termen dat în cunoştinţă părţilor, pentru când se citează pârâtul reconvenţional R******** S***** S***** cu un exemplar al cererii reconvenţionale.
Respinge excepţia prematurităţii cererii, ca neîntemeiată. Odată cu fondul. Acordă termen pentru continuarea judecăţii la data de 18.12.2008, pentru când se citează părţile.
Respinge exceptia de conexitate a prezentului dosar cu dosarul nr.11918/325/2008 Dispune restituirea prezentului dosar comnpletului C33, initial investit, cu termen de judecta la 20.11.2008
Se înaintează dosarul completului 24 în vederea discutării excepţiei de conexitate, cu termen la 13.11.2008, termen dat în cunoştinţă părţilor.