Dosar 12039/95/2008 din 19.09.2008

procedura insolvenţei – societăţi pe acţiuni


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 12039/95/2008
Data dosar:
19.09.2008
Instanta:
Tribunalul Gorj
Departament:
Secţia a II-a CIVILĂ
Obiect:
procedura insolvenţei – societăţi pe acţiuni
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.06.2015 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Admis

    Sentinţa 417 din 17 iunie 2015. În baza art.131 din Legea nr. 85/2006 dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei şi radierea debitoarei din registrul comerţului. În baza art.136 din lege, descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi cu privire la procedură, debitoare şi creditor. În baza art.135 din lege, dispune notificarea prezentei sentinţe lichidatorului, debitoarei, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Gorj, pentru efectuarea menţiunii de închidere a procedurii şi radiere, precum şi publicarea sentinţei în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Dispune plata onorariului lichidatorului judiciar, în cuantum de 3000 lei fără TVA, din fondul de lichidare. Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

    Hotarare 417/2015 din 17.06.2015
  • Sedinta din data de 03.06.2015 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amână cauza

    Termwen la 17 iunie 2015 pentru formularea cererii de închidere a proecdurii notificată şi publicată în BPI . Ia act că debitoarea nu are bunuri în patrimoniu .

    Incheiere de sedinta din 03.06.2015
  • Sedinta din data de 22.04.2015 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amână cauza

    Termen la 3 iunie 2015 pentru soluţionarea dosarului de antrenare răspundere materială.

    Incheiere de sedinta din 22.04.2015
  • Sedinta din data de 25.02.2015 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amână cauza

    Termen la 22 aprilie 2015 pentru soluţionarea recursului la sentinţa de antrenare răspundere cu termen la Curtea de Apel Craiuova la 31 martie 2015 .

    Incheiere de sedinta din 25.02.2015
  • Sedinta din data de 19.11.2014 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amână cauza

    Termen la 25 febr. 2015 pentru solu?ionarea irevocabilă a sentin?ei de antrenare răspundere materială

    Incheiere de sedinta din 19.11.2014
  • Sedinta din data de 24.09.2014 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amână cauza

    Termen la 19 nov. 2014 pentru soluţionarea irevocabilă a sentinţei de antrenare răspundere .

    Incheiere de sedinta din 24.09.2014
  • Sedinta din data de 18.06.2014 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amână cauza

    Termen la 24 sept. 2014 pentru soluţionarea irevocabilă a sentinţei de antrenare răspundere

    Incheiere de sedinta din 18.06.2014
  • Sedinta din data de 23.04.2014 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amână cauza

    Acordă termen la 18 iunie 2014 pentru continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 23.04.2014
  • Sedinta din data de 29.01.2014 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amână cauza

    Acordă termen la 23 aprilie 2014 pentru soluţionarea recursului declarat de pârâţi împotriva sentinţei de antrenare răspundere, recurs care a fost suspendat în baza art. 244 al.1 pct.2 vechiul C.pr.civ. întrucât s-a admis plîngerea penală formulată de petentul Simion Gheorghe şi s-a trimis cauza la procuror în vederea începerii penale-

    Incheiere de sedinta din 29.01.2014
  • Sedinta din data de 09.10.2013 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amână cauza

    se acordă termen la data de 29.01.2014 pentru continuarea procedurii în sensul de a se soluţiona irevocabil cererea de antrenare, suspendată în baza disp.art.244 C.Pr.Civ.

    Incheiere de sedinta din 09.10.2013
  • Sedinta din data de 03.07.2013 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amână cauza

    se acordă termen la 09.10.2013 pentru continuarea procedurii în sensul de a se soluţiona irevocabil dosarul având ca obiect cerere de antrenare cu termen la 04.09.2013

    Incheiere de sedinta din 03.07.2013
  • Sedinta din data de 22.05.2013 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amână cauza

    se acordă termen la 03.07.2013 pentru soluţionarea irevocabilă a sentinţei de anztrenare, cu termen la 05.06.2013

    Incheiere de sedinta din 22.05.2013
  • Sedinta din data de 13.03.2013 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amână cauza

    se acordă termen la 22.05.2013 pentru soluţionarea irevocabilă a cererii de antrenare.

    Incheiere de sedinta din 13.03.2013
  • Sedinta din data de 05.12.2012 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amână cauza

    se acordă termen la data de 13.03.2013 pentru rămânerea irevocabilă a senzinţei ce se va pornunţa pe cererea de antrenare, cu termen la 13.02.2013.

    Incheiere de sedinta din 05.12.2012
  • Sedinta din data de 26.09.2012 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amână cauza

    se acordă termen la 05.12.2012 pentru soluţionarea irevocabilă a cererii de antrenare.

  • Sedinta din data de 04.07.2012 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amână cauza

    se sacordă termen la 26.09.2012 pentru soluţionarea cererii de antrenare a răspunderii

  • Sedinta din data de 06.06.2012 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amână cauza

    se acordă termen la 04.07.2012 pentru continuarea procedurii.

  • Sedinta din data de 09.05.2012 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amână cauza

    Se acordă termen de judecată la data de 06.06.2012 pentru rămânerea irevocabilă a sentinţei de antrenare răspundere.

  • Sedinta din data de 28.03.2012 la ora 09:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amână cauza

    se acordă termen de judecată la data de 09 mai 2012 pentru definitivarea dosarului de antrenare

  • Sedinta din data de 15.02.2012 la ora 09:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amână cauza

    Termen la 28 martie 2012 pentru soluţionarea cererii de antrenare răspundere

  • Sedinta din data de 18.01.2012 la ora 11:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amână cauza

    Termen la 15.02.2012 pentru depunerea raportului cauzal .

  • Sedinta din data de 23.11.2011 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amână cauza

    Termen la 18 ian. 2012 pentru predarea documentelor contabile, pentru expertiză.

  • Sedinta din data de 28.09.2011 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amână cauza

    Termen la 23 nov. 2011 pentru expertiză pentru refacere contabilitate.

  • Sedinta din data de 22.06.2011 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amână cauza

    Termen la 28.09.2011 pentru soluţionarea cererii de antrenare răspundere .

  • Sedinta din data de 11.05.2011 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amână cauza

    Termen la 22 iunie 2011 pentru continuarea procedurii şi formarea dosarului de antrenare răspundere .

  • Sedinta din data de 30.03.2011 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Soluţionare

    Sentinţa 290. Aprobă raportul amănunţit. Termen la 11.05.2011 pentru formularea cererii de antrenare,

  • Sedinta din data de 16.02.2011 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amână cauza

    Termen la 30.03.2011 pentru publicarea în BPI a completării la raportul cauzal .

  • Sedinta din data de 19.01.2011 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amână cauza

    Termen la 16.02.2010 pentru discutare raport amănunţit.

  • Sedinta din data de 24.11.2010 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amână cauza

    Termen la 19 ian. 2011 pentru întocmirea raport cauzal .

  • Sedinta din data de 13.10.2010 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amânat

    Termen la 24 nov. 2010 pentru efectuarea expertizei şi întocmirea raportului amănunţit.

  • Sedinta din data de 15.09.2010 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amânat

    Termen la 13 oct. 2010 pentru discutarea onorariului expertului cu creditorii

  • Sedinta din data de 23.06.2010 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amânat

    Termen la 15.09.2010 pentru probe pe cererea de antrenare răspundere.

  • Sedinta din data de 26.05.2010 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amânat

    Termen la 23 iunie 2010 pentru probe pe cererea de antrenare răspundere.

  • Sedinta din data de 14.04.2010 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amânat

    Termen la 26 mai 2010 pentru analiză documente contabile.

  • Sedinta din data de 03.03.2010 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amânat

    Termen la 14 aprilie 2010 pentru probe.

  • Sedinta din data de 20.01.2010 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amânat

    Termen la 03.03.2010 pentru răspuns la întâmpinare la cererea de antrenare .

  • Sedinta din data de 11.11.2009 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amânat

    Termen la 20 ian.2010 pentru comunicarea cererii de antrenare .

  • Sedinta din data de 16.09.2009 la ora 9:00

    Complet: COM.F.02.F
  • Amânat

    Amânat la 11 nov. 2009

  • Sedinta din data de 24.06.2009 la ora 9:00

    Complet: COM.F.01.F
  • Amânat

    Termen la 16 sept. 2009 pentru întocmirea raportului cauzal sau cerere de antrenare .

  • Sedinta din data de 27.05.2009 la ora 9:00

    Complet: COM.F.01.F
  • Amânat

    Termen la 24 iunie 2009 pentru întocmirea raportului cauzal sau a cererii de antrenare.

  • Sedinta din data de 15.04.2009 la ora 9:00

    Complet: COM.F.01.F
  • Amânat

    Incheiere . Termen la 27.05.2009 pentru identificarea administratorului social la sediul din Vîlcea al societăţii .

  • Sedinta din data de 18.03.2009 la ora 9:00

    Complet: COM.F.01.F
  • Amânat

    Termen la 15 aprilie 2009 pentru depunerea cererii de antrenare a răspunderii

  • Sedinta din data de 04.02.2009 la ora 9:00

    Complet: COM.F.01.F
  • Amânat

    Incheiere 176. Termen 18 martie 2009 pentru întocmirea raportului amănunţit.

  • Sedinta din data de 26.11.2008 la ora 9:00

    Complet: COM.F.01.F
  • Soluţionare

    S. 1823 Admite cererea, deschide procedura insolvenţei -simplificată

  • Sedinta din data de 29.10.2008 la ora 9:00

    Complet: COM.F.01.F
  • Amânat

    Amână cauza la data de 26.11.2008, la cererea debeitorului, pentru angajarea unui apărător

Flux dosar


Actualizare GRPD