I******* D*****
Apelant INCS* E******* S*** S**
Intimat P VĂTAmână pronunţarea la 20.02.2009. Admite apelul declarat de inculpatul I******* D***** şi, în consecinţă: Desfiinţează în parte sentinţa penală nr.2231/14.12.2007 a Judecătoriei Galaţii şi, în rejudecare: Înlătură din sentinţa penală apelată dispoziţiile prin care s-au aplicat inculpatului I******* D***** pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a tz.I şi lit.c C.pen.. În baza disp. art.861, 862 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei închisorii, precum şi a pedepsei accesorii, aplicate inculpatului I******* D*****, sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 6 (şase) ani. Conform art.863 alin.1 C.pen., pe durata termenului de încercare, inculpatului I******* D***** se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte periodic la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Galaţi, la datele fixate de acest serviciu; - să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Atrage atenţia inculpatului I******* D***** asupra dispoziţiilor art.864 C.pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Pentru lipsa relaţiilor solicitate la termenul anterior de la partea civilă , termen la data de 10.02.2009, sala 2.
Acordă termen la 14.01.2009 Sala 2 pentru audierea martorei.
Pentru audierea nartorului lipsă şi pentru a se indica adresa acestuia, amână judecarea cauzei la data de 26.11.2008 S2.
Pentru lipsa de apărare a apelantului-inculpat, termen la data de 05.11.2008, sala 2.
Acordă termen de judecată la data de 07.10.2008 sala 2 pentru audierea martorei şi pentru aducerea bunurilor de către martora Negru Simona.
termen 09.09.2008 Sala 2 faţă decererea D-nului av Bujeniţă Didel prin care solicită amânarea cauzei fiind la Arestul IPJ Brăila ( sub rezerva dovedirii)
termen 20.08.2008 Sala 2 pentru a fi audiată martora propusă de apelantul inculpat ,
Termen la data de 17.06.2008, sala 2, pentru lipsa de apărare a apelantului.
Acordă termen de judecată la data de 20.05.2008 sala 2 pentru lipsă de apărare.