Dosar 12109/280/2008 din 18.12.2008

hotarâre care sa tina loc de act autentic


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 12109/280/2008
Data dosar:
18.12.2008
Instanta:
Judecătoria Pitești
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
hotarâre care sa tina loc de act autentic
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.11.2009 la ora 12:00

    Complet: C1-5
  • Soluţionare

    Admite acţiunea precizată formulată de reclamantele IE, IG, OC, în contradictoriu cu pârâţii AV, AI, AE, AM, RA. Constată intervenită vânzarea intervenită între reclamanţi şi autorul pârâţilor, cu privire la suprafaţa de 225 mp, teren curţi-construcţii, situat în intravilanul oraşului Ştefăneşti, str. Aleea Salcâmilor nr.303, judeţ Argeş, cu vecinătăţile: E-drum acces, S-I****** E****; V-Stefanov Vasile, identificată în schiţa-anexă la raportul de expertiză prin S(A-B-C-E-F-A) în contur negru (fila 49), efectuat în cauză de ing.exp.Cornel Vlăsceanu, schiţă-anexă ce face parte integrantă din dispozitivul prezentei sentinţe. Prezenta sentinţă (hotărâre), ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi: 09.11.2009.

  • Sedinta din data de 02.11.2009 la ora 12:00

    Complet: C1-5
  • Amânat

    Amână pronunţarea la 9.11.2009. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi: 02.11.2009.

  • Sedinta din data de 26.10.2009 la ora 12:00

    Complet: C1-5
  • Amânat

    Amână pronunţarea la 02.11.2009. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi: 26.10.2009.

  • Sedinta din data de 07.09.2009 la ora 12:00

    Complet: C1-5
  • Încheiere

    DISPUNE Amână judecarea cauzei la data de 26.10.2009, pentru când se citează pârâţii Asultani Mugurel şi Asultani Elena, cu menţiunea de a se prezenta personal la interogatoriu, şi paratul A******* V*****, precum şi martorul Toroipan Ilie, domiciliat în Ştefăneşti, str. Aleea Salcâmului, nr.304, judeţ Argeş. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 07.09.2009.

  • Sedinta din data de 01.06.2009 la ora 12:00

    Complet: C1-5
  • Încheiere

    DISPUNE Admite formulată de către reclamanţi, prin apărător, în sensul acordării unui termen pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză. Se citează pârâţii Asultani Mugurel şi Asultani Elena, cu menţiunea de a se prezenta personal la interogatoriu, şi paratul A******* V*****, precum şi martorul Toroipan Ilie, domiciliat în Ştefăneşti, str. Aleea Salcâmului, nr.304, judeţ Argeş. Amână judecarea cauzei la data de 07.09.2009. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 01.06.2009.

  • Sedinta din data de 27.04.2009 la ora 12:00

    Complet: C1-5
  • Încheiere

    DISPUNE Prorogă audierea martorului după efectuarea în cauză a raportului de expertiză. Se revine cu adresă către expertul desemnat, în sensul de a efectua şi de a depune la dosarul cauzei raportul de expertiză, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat, însoţit de dovezile de convocare ale părţilor. Se citează pârâţii Asultani Mugurel şi Asultani Elena, cu menţiunea de a se prezenta personal la interogatoriu, şi paratul A******* V*****. Amână judecarea cauzei la data de 01.06.2009. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 27.04.2009.

  • Sedinta din data de 09.03.2009 la ora 12:00

    Complet: C1-5
  • Încheiere

    Pune în vedere martorului Toroipan Ilie să se prezinte la termenul următor, în vederea audierii. Prorogă audierea martorului după efectuarea în cauză a raportului de expertiză. Se emite adresă către expertul desemnat, în sensul de a efectua şi de a depune la dosarul cauzei raportul de expertiză, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat, însoţit de dovezile de convocare ale părţilor. Se citează pârâţii Asultani Mugurel şi Asultani Elena, cu menţiunea de a se prezenta personal la interogatoriu, paratul A******* V*****. Amână judecarea cauzei la data de 27.04.2009. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 09.03.2009.

  • Sedinta din data de 09.02.2009 la ora 12:00

    Complet: C1-5
  • Încheiere

    Încuviinţează pentru reclamanţi proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâţilor Asultani Mugurel şi Asultani Elena, proba testimonială cu martorul Toropain Ilie, în ceea ce priveşte posesia terenului, precum şi proba cu expertiză tehnică judiciară de specialitate topografie, având ca obiective: 1. identificarea terenului în discuţie; 2. evaluarea terenului, 3.transpunerea într-o schiţă de plan; 4. să se precizeze modalitatea de stăpânire şi îngrădire, precum şi modul cum este folosit la acest moment; 5. să se stabilească dacă terenul în discuţie se regăseşte în Titlul de Proprietate nr.99971 / 10.08.1997 emis autorului pârâţilor Asultani C.Ion. Pune în vedere reclamanţilor, prin apărător, să depună la dosarul cauzei, în copii certificate pentru conformitate cu originalul şi exemplare suficiente pentru comunicare, toate înscrisurile necesare soluţionării cauzei. Se vor cita pârâţii Asultani Mugurel şi Asultani Elena, cu menţiunea de a se prezenta personal la interogatoriu, paratul A******* V*****, precum şi martorul Toroipan Ilie, domiciliat în Ştefăneşti, str. Aleea Salcâmului, nr.304, judeţ Argeş. Pune în vedere reclamanţilor, prin apărător, să depună la dosarul cauzei timbru judiciar în cuantum de 2 lei, în raport de valoarea terenului ce face obiectul litigiului, sub sancţiunea anulării cererii, ca insuficient timbrată. Desemnează expert în specialitatea topografie, prin tragere la sorţi de pe lista experţilor autorizaţi comunicată de către Biroul Local de Expertize Tehnice, pe d-nul Vlăsceanu Cornel. Stabileşte onorariu de expert, în cuantum de 600 lei, în sarcina reclamanţilor. Pune în vedere reclamanţilor, prin apărător, să facă dovada achitării onorariului provizoriu, în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probă. Se va emite adresă către expertul desemnat, în sensul de a efectua şi de a depune la dosarul cauzei raportul de expertiză, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat, însoţit de dovezile de convocare ale părţilor, după achitarea onorariului. Se va emite adresă către Biroul Local de Expertize Tehnice pentru a se aduce la cunoştinţă numirea în prezenta cauză în calitate de expert a domnului Vlăsceanu Cornel, după achitarea onorariului. Amână judecarea cauzei la data de 09.03.2009. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 09.02.2009

  • Sedinta din data de 19.01.2009 la ora 12:00

    Complet: C1-5
  • Încheiere

    Pune în vedere reclamanţilor, prin apărător, să-şi precizeze acţiunea, în fapt faţă de actele depuse la dosar. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 09.02.2009, Completul 3, pentru când se vor cita pârâţii A******* V*****, Asultani Elena şi Asultani Mugurel. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 19.01.2009.

Flux dosar


Actualizare GRPD