B******* V******
Recurent ReclamantA******** V* N******
Recurent ReclamantA******** V* I**
Recurent ReclamantA******** T* I**
Recurent ReclamantA******** M***** G***
Recurent ReclamantAdmite cererea. Dispune învestirea cu formulă executorie. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 20.06.2012.
Incheiere finala dezinvestire din 20.06.2012Admite acţiunea. Obligă pe pârâtul să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamanţilor suprafaţa de 7500 m.p. teren, conform raportului de expertiza întocmit de exp. Vlăsceanu Cornel (filele 278-283), evidenţiat în schiţa nr.1(fila 283) prin punctele 1-2-3-4 – contur verde haşurat dreapta. Obliga paratul la plata către reclamanţi a sumei de 2540 lei reprezentând cheltuieli de judecata . Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 14 Septembrie 2011.
Admite cererea formulată de reprezentanta pârâtei ca întemeiată. Pune în vedere pârâtei să-şi asigure apărarea pentru următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la 01.06.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Aprilie 2011.
Se revine cu adresă către expertul Vlăsceanu Cornel pentru a efectua lucrarea conform dispoziţiilor art. 208,209 Cod procedură civilă . Ia act că reclamanţii au renunţat la desemnarea unui expert consilier. Amână judecarea cauzei la 20.04.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Martie 2011.
Admite în parte obiecţiunile solicitate de părţi, urmând ca expertul să răspundă la următoarele obiective; 1- expertul va identifica terenul , va transpune în teren titlul de proprietate nr.1306190/03.12.2007, precum şi procesul verbal de punere în posesie nr. 26571/01.11.2007;2- va întocmi o schiţă de plan şi va preciza ce suprafaţă din terenul în litigiu este ocupată de către pârât; 3- expertul va stabili dacă terenul în litigiu face parte din domeniul public al statului sau al unităţii administrativ teritoriale, sens în care va avea în vedere HG 2113/2004; 4- dacă terenul în litigiu face parte din suprafaţa de 1098 ha ce a făcut obiectul HG nr. 2113/2004 ;5- dacă aceasta a făcut obiectul protocolului nr. 57316/04.04.2007 de predare (f.72 dosar fond)sau a Protocolului înregistrat la CLFF Ştefăneşti cu nr. 16509/28.07.2006unde reclamanţii figurează cu 0,83 anexa 29 , poziţia 63 ;6-identificarea terenului în raport de actele primare dacă acesta este sau nu situat în fostul cătun Valea Boerească şi stabilirea acestui amplasament în raport de vecinătăţile din actele de proprietate invocate de reclamanţi. La identificare ce urmează a avea în vedere şi sentinţa civilă nr. 851/12.02.2007 şi raportul de expertiză întocmit în această cauză ; 7-să se stabilească dacă terenul pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate reclamanţilor face parte din suprafeţele de teren destinate cercetării, producerii de seminţe şi material săditor în concordanţă cu calitatea de bun ce aparţine domeniului public determinată de afectaţiunea specială a terenului; 8-expertul să stabilească dacă terenul a litigiu a fost validat prin hotărârea de validare a Comisiei Judeţene Argeş nr. 109/1991 pentru suprafaţa de 3,27 ha şi face parte integrantă din această suprafaţă cerută şi validată în termen legal şi dacă în aceste condiţii mai putea fi trecută în domeniul public prin HG2318/2004. Se va avea în vedere sentinţa civilă nr. 4138/2003; 9- expertul să mosoare întreaga suprafaţă a parcelei 1(comb)aşa cum apare în anexa 3 la HG nr. 2113/2004 şi să precizeze care este docuemtnul de bază căruia Comisia Locală de Fond Funciar Ştefăneşti a deţinut în administrare această suprafaţă până la punerea în posesie a reclamanţilor.
Amână pronunţarea asupra obiectivelor la raportul de expertiză la data de 2.02.2011. Cu recurs o dată cu fondul. Fixează termen de judecată la data de 9.03.2011. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 26 Ianuarie 2011.
Repune cauza pe rol în vederea punerii în discuţia părţilor a efectuării unei expertize de către un expert topograf. Fixează termen de judecată la data de 26.01.2011,termen la care se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 22 Decembrie 2010.
Amână pronunţarea în cauză la data de 22.12.2010. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Decembrie 2010.
Admite obiecţiunile formulate de reprezentanta pârâtei. Se revine cu adresă către expertul cauzei pentru a întocmi lucrarea, în sensul celor de mai sus. Amână judecarea cauzei la 15.12.2010. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Octombrie 2010
Amână pronunţarea asupra obiecţiunilor la raportul de expertiză după punerea în discuţia părţilor a completării raportului de expertiză. Cu recurs odată cu fondul. Fixează termen de judecată la data de 27.10.2010. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 22 Septembrie 2010.
Amână pronunţarea asupra obiecţiunilor la raportul de expertiză la data de 22.09.2010. Cu recurs o dată cu fondul. Fixează termen de judecată la data de 27.10.2010. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 15 Septembrie 2010.
Revine cu adresă către expertul cauzei în vederea întocmirii şi depunerii lucrării. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 15.09.2010, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Iunie 2010.
Revine cu adresă către expertul cauzei în vederea depunerii lucrării, cu menţiunea de avertisment amendă, în conformitate cu dispoziţiile art 108 indice 1 pct. 2 lit c Cod proc. civilă. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 09.06.2010, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Mai 2010
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Încuviinţează pentru reclamanţi proba cu înscrisuri şi proba cu expertiză tehnică, având ca obiective: 1. expertul să răspundă exhaustiv obiectivelor stabilite de prima instanţă în primul ciclu de justiţie aşa cum se dispune prin decizia de casare; 2. expertul să stabilească în completare dacă terenul din litigiu face parte din suprafaţa de 1098 ha ce a făcut obiectul HG nr. 2113/2004; 3. expertul să stabilească dacă terenul în litigiu a făcut obiectul Protocolului nr. 57316/04.04.2007 de predare ( fila 72 dosar fond) sau a Tratatului înregistrat la Comisia locală de fond funciar Ştefăneşti cu nr. 16509/28.07.2006, unde reclamanţii figurează cu 0,83 anexa 29, poziţia 63; 4. expertul să identifice terenul în raport de actele primare şi declaraţiile martorilor în sensul dacă terenul este situat sau nu în fostul cătun Valea Boierească şi să stabilească vecinătăţile acestuia pe toate laturile, urmând să fie avute în vedere sentinţa civilă nr. 851/12.02.2007 şi raportul de expertiză efectuat în cauză în primul ciclu de justiţie, pentru a se identifica corect şi vecinătatea estică a terenului; 5. expertul să stabilească dacă terenul în litigiu reconstituit în proprietatea reclamanţilor face parte din suprafeţele de teren destinate cercetării, producerii de seminţe şi material săditor în concordanţa cu calitatea de bun ce aparţine domeniului public determinată de afectaţiunea specială a terenului şi dacă terenul are regimul juridic de fâneaţă ( păşune); 6. expertul să stabilească dacă terenul în litigiu a fost validat prin Hotărârea de validare a Comisiei Judeţene Argeş nr. 104/1991 pentru suprafaţa de teren de 3,27 ha şi face parte integrantă din această suprafaţă cerută şi validată în termen legal, şi dacă în aceste condiţii mai putea fi trecută în domeniul public prin HG nr. 2113/2004, cum pretinde pârâta. Urmează a fi avută în vedere şi Sentinţa Civilă nr. 4138/2003 şi 7. expertul să verifice Anexele HG nr. 2113/2004, precum şi harta cadastrală şi actele de proprietate ale reclamanţilor şi în raport de acestea, să stabilească cu precizie dacă terenul în litigiu situat în Tarlaua 39 pct. 3 face parte din Anexa III-a a HG nr. 2113/2004, sau nu face parte din această anexă, iar pentru pârât proba cu înscrisuri. Ia act de susţinerile părţilor, în sensul că sunt de acord ca raportul de expertiză să fie efectuat de către expertul iniţial, astfel că, dispune ca expertiza să fie efectuată de către d-nul Păunescu Ion, la cererea părţilor. Stabileşte onorariul provizoriu în cuantum de 600 lei în sarcina reclamanţilor, sens în care, pune în vedere, să depună la dosar, în termen de 5 zile, dovada achitării onorariului de expert. Emite adrese către expertul cauzei şi către BLE, ( după ce se va depune la dosar dovada achitării onorariului de expert), în vederea efectuării raportului de expertiză. Admite cererea formulată de către ambele părţi, prin care solicită încuviinţarea a câte un expert consilier şi reţine obligaţia părţilor de a depune la dosar listele cu numele experţilor consilieri. Amână judecarea cauzei la data de 12.05.2010, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Martie 2010.
Respinge cererea formulată de reclamantii B. V., A. V. N., A. V. I., A. T. I., A. M. G., în contradictoriu cu pârâtul INSTITUTUL NATIONAL DE CERCETARE PT. CERCETARE PENTRU BIOTEHNOLOGII IN HORTICULTURA, ca neîntemeiată. Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Martie 2009.
Amana pronuntarea in cauza la 11.03.2009.Cu recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea de amanare a cauzei, formulata de aparatorul reclamantilor, pentru a lua act de continutul completarii la raportul de expertiza. Amână judecarea cauzei la 04.03.2009. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Februarie 2009
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea de amanare a cauzei, formulata de aparatorul reclamantilor, pentru lipsa raportului de expertiza. Revine cu adresa catre expert P I, conform filei 148 a dosarului. Amână judecarea cauzei la 18.02.2009. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Ianuarie 2009
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Revine cu adresa catre expert Paunescu Ion, conform filei 143 a dosarului. Amână judecarea cauzei la 14.01.2009. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Noiembrie 2008
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE In baza disp art 129 alin 5 C.pr.civ, incuviinteaza din oficiu obiectivul suplimentar la raportul de expertiza si anume: expertul va stabili daca terenul in litigiu face parte din domeniul public al statului sau al unităţii administrativ teritoriale, sens în care va avea în vedere HG 2113/2004. Din oficiu apreciază necesare lămuriri, cu privire la raportul de expertiză, care se impune a fi clarificat sub aspectul reperelor care delimitează suprafaţa de 75oo mp din titlul de proprietate 136190/2007, întrucât există neconcordanţă între cele menţionate în cuprinsul raportului (partea descriptivă- fila 99), cea din legenda schiţei (f.100) şi cea din schiţa grafică. Suplimenteaza onorariul provizoriu pentru expertul desemnat in cauza cu suma de 200 lei, urmand a fi achitat de parat. Pune in vedere paratului prin aparator sa depuna la dosar in termen de 5 zile dovada achitarii onorariului suplimentar pentru expertul desemnat in cauza, dupa care se va reveni cu adresa catre acesta. Se emite adresă la expert în sensul celor de mai sus. Respinge proba cu relatii de la ADS, solicitata de aparatorul paratului. Pune in vedere paratului prin aparator, sa mentioneze in scris, daca precizarea depusa la dosar la termenul anterior este o cerere reconventionala sau reprezinta aparari pe fond. Amână judecarea cauzei la 26.11.2008. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Octombrie 2008
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea de amanare a cauzei, formulata de reclamanti prin aparator, pentru a lua act de continutul precizarilor si al inscrisurilor aferente acestora. Amână judecarea cauzei la 29.10.2008 Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Octombrie 2008
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Amână judecarea cauzei la 15.10.2008, pentru a da posibilitatea paratului sa ia act de continutul raportului de expertiza. Se citeaza paratul atat prin posta cat si prin fax. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Septembrie 2008
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea de amanare a cauzei, formulata de expert Paunescu Ion, in vederea emiterii unei adrese catre parat pentru a perimite efectuarea lucrarii. Emite o adresa catre parat, cu mentiunea de a permite accesul expertului pentru efectuarea lucrarii, cu avertisment de amenda pentru parat in caz contrar. Revine cu adresa catre expert Paunescu Ion, conform filei 63 a dosarului. Se citeaza paratul. Amână judecarea cauzei la 24.09.2008. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Iulie 2008
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite pentru reclamanti proba cu inscrisuri si proba cu expertiza specialitatea agronomie( la solicitatea reclamantilor prin aparator) cu urmatoarele obiective: expertul va identifica terenul, va traspune in teren titlul de proprietate nr. 1306190/03.12.2007 precum si procesul verbal de punere in posesie nr. 26571/1.11.2007b , va intocmi o schita de plan si va preciza ce suprafata din terenul in litigiu este ocupata de catre parat. Desemneaza prin tragere la sorti in sedinta publica expert specialitatea agronomie in baza disp. art. 202 C.pr.civ. pe domnul Paunescu Ion. Stabileste onorariul provizoriu pentru expertul desemnat in cauza in baza disp. art. 202 alin 1 C.pr. civ. in suma de 600 lei urmand a fi achitat de catre reclamanti. Pune in vedere reclamantilor prin aparatori sa depuna la dosar in termen de 5 zile dovada achitarii onorariului provizoriu pentru expertul desemnat in cauza sub sanctiunea decaderii din proba , dupa care se vor emite adrese catre expert in vederea efectuarii lucrarii in baza disp. art. 208,209 C.pr. civ. si catre Biroul Local de Expertize de pe langa Tribunalul Arges in vederea incunostiintarii cu privire la desemnare. Se citeaza paratul. Amână judecarea cauzei la 09.07.2008 Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Iunie 2008
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Se citeaza paratul. Amână judecarea cauzei la 11.06.2008. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Mai 2008
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Se va cita paratul. Ia act de precizarile formulate de reclamanti prin aparator in sensul ca valoarea suprafetei revendicate este de 2000 lei iar suprafata revendicata si ocupata este de 7500 mp. Amână judecarea cauzei la 14.05.2008. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Aprilie 2008
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea pentru lipsa de aparare, formulata de parat. Pune in vedere reclamantei prin aparator sa precizeze care este suprafata ocupata si o evalueze in mod corespunzator, in vederea stabilirii timbrajului. Se citeaza partile lipsa. Amână judecarea cauzei la 16.04.2008. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Martie 2008