C****** R***
PetentI************ D* P****** J******* B*******
IntimatAdmite, în parte, plângerea contravenţională. Înlocuieşte sancţiunea amenzii în cuantum de 400 lei aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenţiei seria AP nr.0345721/02.12.2008 încheiat de reprezentanţii Poliţiei mun. Botoşani cu sancţiunea „avertisment”. Cu drept de recurs. Pronunţată în şedinţă publică.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, se legitimează petentul cu CI seria XT, nr. 101666, eliberată de Poliţia municipiului Botoşani. Precizează că îşi menţine plângerea contravenţională şi solicită încuviinţarea probei cu martorul Maxim Mirel C-tin care este prezent. Sub prestare de jurământ se ia declaraţie martorului, susţinerile sale fiind consemnate în proces verbal ataşat la dosar. J U D E C A T A Consideră necesar şi dispune citarea martorilor propuşi de intimată prin întâmpinare şi