P***** Z****** M******
Recurent IntervenientP***** G******* I***
Recurent IntervenientO****** N******* A* R********** C********* P*** O****** R********** C********* D* P* L**** T********* S****
Intimat PârâtS* G**** C******** S**
Intimat ReclamantDispune, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul 2086/2008, pronunţată la data de 8 octombrie 2008, în dosarul cu nr. 1229/33/2008 al Curţii de Apel Cluj, în sensul că se va dispune menţionarea corectă şi completă a datelor referitoare la dosarul în care a fost pronunţată hotărârea recurată, cu nr. 2382/18.07.2008, respectiv faptul că dosarul aparţine Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Sălaj, în loc de Tribunalul Sălaj, cum greşit s-a menţionat. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 octombrie 2008.
Anulează ca netimbrat recursul declarat de PZM şi PGI, împotriva sentinţei civile nr. 2382 din 18.07.2008, pronunţată în dosar nr. 1154/2008 al Tribunalului Sălaj, pe care o menţine în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din 8 octombrie 2008.