Dosar 1240/99/2008 din 19.03.2008

procedura insolvenţei


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1240/99/2008
Data dosar:
19.03.2008
Instanta:
Tribunalul Iași
Departament:
Secţia II civilă-faliment
Obiect:
procedura insolvenţei
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.09.2010 la ora 11:00

    Complet: com S3 fal
  • Soluţionare

    Admite în parte acţiunea în răspundere personală formulată de lichidatorul judiciar şi în consecinţă: Respinge cererea în ceea ce-l priveşte pe pârâtul ZAHARIA CONSTANTIN . Obligă pe pârâta FODOR CARMEN RODICA să plătească pasivul neacoperit al debitorului SC 7 + 1 SRL, pasiv care rezultă din tabelul definitiv consolidat (fila 5, vol. III) care face parte integrantă din prezenta hotărâre şi care va fi pus la dispoziţia celui interesat, în conformitate cu art.142, alin.2 din Lg. 85/2006, de către lichidatorul judiciar. Autorizează creditorii să pună în executare prezenta sentinţă. În temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenţei, Aprobă raportul final întocmit de lichidatorul judiciar AUDIT PRO CONSULT S.P.R.L., şi în consecinţă: Dispune închiderea procedurii insolvenţei debitorului SC 7 + 1 SRL

  • Sedinta din data de 23.09.2010 la ora 11:00

    Complet: com S3 fal
  • Amânat

    Amână pronunţarea la 30.09.2010

  • Sedinta din data de 16.09.2010 la ora 11:00

    Complet: com S3 fal
  • Amânat

    Amână pronunţarea la 23.09.2010

  • Sedinta din data de 22.04.2010 la ora 11:00

    Complet: com S3 fal
  • Încheiere

    Stabileşte termen la 16.09.2010 pentru închidere procedură şi stabilire răspundere personală .

  • Sedinta din data de 11.02.2010 la ora 11:00

    Complet: com S3 fal
  • Încheiere

    Stabileşte termen pentru stabilire răspundere personală la 22.04.2010

  • Sedinta din data de 03.12.2009 la ora 11:00

    Complet: com S3 fal
  • Încheiere

    Stabileşte termen pentru stabilire răspundere personală la 11.02.2010 pentru când lichidatorul judiciar va depune precizări la acţiune, în funcţie de care se vor discuta probele.

  • Sedinta din data de 08.10.2009 la ora 11:00

    Complet: com S3 fal
  • Încheiere

    Stabileşte termen pentru închidere procedură şi stabilire răspundere personală la 03.12.2009

  • Sedinta din data de 04.06.2009 la ora 11:00

    Complet: com S3 fal
  • Încheiere

    Stabileşte termen pentru închidere procedură şi stabilire răspundere personală la 08.10.2009.

  • Sedinta din data de 23.04.2009 la ora 11:00

    Complet: com S3 fal
  • Încheiere

    Stabileşte termen pentru închidere procedură şi stabilire răspundere personală la 04.06.2009.

  • Sedinta din data de 19.02.2009 la ora 11:00

    Complet: com S3 fal
  • Soluţionare

    respinge contestaţia debitorului; constată definitiv tabelul creanţelor; termen la data de 23.04.2009 pentru stabilire răspundere personală

  • Sedinta din data de 15.01.2009 la ora 11:00

    Complet: com S3 fal
  • Amânat

    termen la data de 19.02.2009 pentru când se va cita creditorul bugetar conform cod. pr. civilă

  • Sedinta din data de 04.12.2008 la ora 11:00

    Complet: com S3 fal
  • Amânat

    termen la data de 15.01.2009 pentru soluţionare contestaţii şi pentru când se va cita crdeitorul bugetar cu duplicat contestaţie; termen la data de 19.02.2009 pentru când se va cita pârâta Fodor Carmen cu duplicat întâmpinare şi cu menţiunea să depună întâmpinare

  • Sedinta din data de 25.09.2008 la ora 11:00

    Complet: com S3 fal
  • Soluţionare

    admite cererea; deschide procedura simplificată; numeşte provizoriu lichidator judiciar pe Audit Pro Consult SPRL; fixează termenele limită

  • Sedinta din data de 22.05.2008 la ora 11:00

    Complet: com S3 fal
  • Amânat

    termen la data de 25.09.2008 pentru când se vor cita părţile conf. cod.pr.civilă, debitorul va fi citat şi prin lichidator, creditorul cu menţiunea de a depune duplicat acte anexe

Flux dosar


Actualizare GRPD