Dosar 12414/281/2008 din 30.09.2008

cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 12414/281/2008
Data dosar:
30.09.2008
Instanta:
Judecătoria Ploiești
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 02.10.2008 la ora 8:30

    Complet: 2 Penal
  • Soluţionare

    Admite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului PLOIEŞTI, privind pe condamnatul PISCOCIU GABRIEL, fiul lui Mihail şi Elena, născut la data de 20.09.1978 în Mizil, judeţul Prahova, CNP – *********2071, în prezent aflat în executarea pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penala nr. 326/2006 pronunţată de JUDECĂTORIA MIZIL şi in consecinţă: Constată îndeplinite condiţiile disp. art. 59 C.penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatei, căreia i se atrage atenţia asupra disp. art. 61 Cod penal, privind efectele liberarii condiţionate, pentru restul de pedeapsă de 295 zile închisoare, ramase neexecutate. Cheltuielile judiciare efectuate de stat, vor rămane în sarcina de plată a acestuia, iar onorariul apăratorului din oficiu va fi suportat din fondurile Ministerului Justitiei. Cu recurs in termen de 3 zile de la pronuntare, pentru condamnat de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 02.10.2008.

Flux dosar


Actualizare GRPD