C******* M******* E****
PetentM****** M***** I***
IntimatAdmite plângerea formulată potrivit art. 278/1 Cod pr.penală, de petenta COJOCARU MĂDĂLINA-ELENA, împotriva Ordonanţei din data de 5.12.2007 dată în dosar nr. 1676/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, intimat fiind MACOVEI MARIAN-ILIE. Desfiinţează Ordonanţa Primului Procuror din 28 ianuarie 2008 şi Ordonanţa din 5 decembrie 2007 dată în dosarul nr. 1676/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi. Trimite cauza procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale faţă de învinuitul Macovei Marian-Ilie, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „act sexual cu un minor”, prev. de art. 198 al.1 Cod penal şi începerii urmăririi penale faţă de acesta sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „viol”, prev. de art. 197 al.1 Cod penal (fapta din 12.05.2007) şi „lovire”, prev. de art. 180 al.2 Cod penal (fapta din 12.05.2007). Se va completa probatoriul prin audierea ca martori a numiţilor Adi Prelipcean, Ilie Moroşan, Anca Şcheu, Raluca Popescu, Vasile Moroşan, Prelipcean Maria. Se va stabili dacă învinuitul îi cunoştea pe colegii de şcoală ai părţii vătămate, cum arată aceasta şi după clarificarea acestei situaţii, se va reanaliza „eroarea” învinuitului cu privire la vârsta părţii vătămate. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru petentă şi de la comunicare pentru intimat. Pronunţată în şedinţă publică la data de 14 aprilie 2008.
Amână pronunţarea la 14 aprilie 2008.
-cerere de amânare , formulată de apărătorul petentei.
avocatul petentei, solicită un termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar