S* N* S****** A*** S**
ReclamantA**** E****
PârâtF****** V*******
PârâtF****** A********
PârâtF****** D****
PârâtAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale, formulată de pârâţii F****** A********, şi F****** D****, în contradictoriu cu reclamanta S* N* S****** A*** S**. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul si considerentele Sentinţei civile nr. 2594/12.04.2010, pronunţată în prezentul dosar, în sensul modificării menţiunii privind punctele de delimitare a liniei de hotar intre cele doua terenuri, intre punctele 1,9 din raportul de expertiza, in loc de 1,9,11, cum in mod gresit s-a mentionat, precum si adaugarea mentiunii privind lungimea liniei de hotar, respectiv de 13,65 m. Îndreptarea se va face în ambele exemplare originale ale hotărârii. Cu apel in 15 zile de la comunicare.
Admite în parte acţiunea. Respinge capătul de cerere privind ieşirea din indiviziune, ca neîntemeiat. Admite petitul privind grăniţuirea şi, în consecinţă, stabileşte linia de hotar dintre proprietatea reclamantei cea a pârâţilor conform raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză de expert Andrei Ion, respectiv între punctele 1,9,11, evidenţiate în cuprinsul schiţei Anexa nr. 1 la raport, puncte ce corespund gardului despărţitor actual. Cu apel în 15 zile de la comunicare.
amână pronunţarea la 12.04.2010
amână pronunţarea la 07.04.2010
revenire adresa expert
pronuntare pe obiectiuni
pt introducerea mostenitorilor
Având în vedere protestul general al judecătorilor din raza Curtii de Apel Bucureşti, faţă de dispozitiile Hotarârii Adunarii Generale a judecătorilor din cadrul Judecatoriei sectorului 5 Bucureşti din data de 31.08.2009, precum şi faţă de protestul personalului auxiliar,
Având în vedere protestul general al judecătorilor din raza Curtii de Apel Bucureşti şi faţă de dispozitiile hotarârii Adunarii Generale a judecătorilor din cadrul Judecatoriei sectorului 5 Bucureşti din data de 31.08.2009
lipsa raport de expertiza
inlocuire expert
lipsă raport de expertiză
administrare probe
lipsă apărare