G**** I*** R****
InculpatC**** E***
Parte civilăÎn baza art. 208 alin 1 şi 2, art. 209 alin. 1 lit. e şi g. , alin. 2 lit. b. Cod penal condamnă pe inculpatul G**** I*** R****, , pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, la o pedeapsă de ; 3 (trei) ani închisoare În baza art. 71 C. pen, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit a teza II şi lit b Cpen În baza art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani stabilit conform art. 82 Cod penal şi atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării. În baza art. 71 alin 5 C.pen, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. Obligă inculpatul să plătească părţii civile C**** E*** suma de 550 euro cu titlul de despăgubiri civile. Obligă inculpatul să plătească părţii civile C**** E*** suma de 500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare. În baza art. 191 C.p.p. obligă inculpatul să plătească statului suma de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Onorariul avocatului din oficiu Ilaş Cornelia, în cuantum de 200 lei, va fi plătit din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Bihor, conform delegaţiei nr. 4931/2008. Cu drept de apel în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi inculpat şi de la comunicare cu partea civilă C**** E***. Pronunţată în şedinţă publică, azi 03.07.2009.
În vederea deliberării amână pronunţarea hotărârii pentru termenul de judecată din data de 03.07.2009.
În vederea deliberării amână pronunţarea hotărârii pentru termenul de judecată din data de 26.06.2009.
În vederea deliberării amână pronunţarea hotărârii pentru termenul de judecată din data de 19.06.2009.
Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 12.06.2009, faţă de lipsa martorilor.
Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 15.05.2009, pentru probe.
Amână cauza pentru termenul de judecată din data de 06.03.2009, pentru probe.
Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 23.01.2009, faţă de cererea de amânare.