S* T********** 2*** S*** P******
ReclamantA******** D* P********** " 3* N****
PârâtAdmite în parte acţiunea reclamantei S.C.TERMOFICARE 2000 S.A. formulată în contradictoriu cu pârâta ASOCIATIA DE PROPRIETARI "31 NORD", astfel cum a fost precizată. Obligă pârâta la plata sumei de 23.324, 87 lei penalităţi. Obligă pârâtă la 2.335,30 lei cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 9 mai 2008 la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Admite cererea formulată de reprezentantul reclamantei prin care solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoştinţă de întâmpinare şi înscrisurile depuse de pârâtă cât şi pentru a verifica şi confirma încasarea debitului. Se citează pârâta. Amână judecarea cauzei la 9 mai 2008. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Aprilie 2008 la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă-complet specializat contencios administrativ şi fiscal.