D******* M*****
ReclamantS** A**** S**
PârâtT***** M******** N******
Intervenient în numele altei persoaneO***** C*********
Intervenient în numele altei persoaneÎn baza art. 248 C.pr.civilă, constată perimarea de drept a acţiunii formulată de reclamantul D******* M***** împotriva pârâtei S** A**** S**, intervenienţi în numele altei persoane T***** M******** N******, O***** C*********. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi: 07.07.2011, la Tribunalul Comercial Argeş.
În baza art.242 pct. 2 C.pr.civilă suspendă judecata cererii. Cu recurs pe durata suspendării. pronunţată în şedinţă publică azi 16.09.2010
În baza art. 29 din Legea nr. 47/1992 R dispune suspendarea judecăţii prezentei cauze ca urmare a invocării excepţiei de neconstituţionalitate a disp. art. 131, 132 şi 133 din Legea nr.31/90 R. Dispune sesizarea Curţii Constituţionale în vederea pronunţării asupra acestei excepţii. Irevocabilă. Pronunţatră în şedinţă publică, azi 25.06.2009, la Tribunalul Comercial Argeş.
Respinge ca neîntemeiate excepţiile prematurităţii şi lipsei de interes invocate de pârâta S.C ASTRA „SA. Termen pentru continuarea judecăţii la 25.06.2009. Se citează părţile prin agent procedural. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11.06.2009, la Tribunalul Comercial Argeş.
Acordă un nou termen de judecată pentru lipsa martorului Dobre Anica, martor în a cărei audiere se stăruie. Se citează martorul lipsă la acest termen la adresa indicată de la fila 158 dosar prin agentul procedural al instanţei şi cu mandat de aducere. Se amendează martorul lipsă la acest termen cu suma de 300 lei şi se va da în debit. Executorie şi cu drept de reexaminare. Se citează reclamantul cu menţiunea prezentării la interogatoriu. Amână judecata cauzei la data de 11.06.2009, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Dată în şedinţa camerei de consiliu azi 14.05.2009, la Tribunalul Comercial Argeş şi pronunţată în şedinţă publică.
Acordă un nou termen de judecată pentru lipsa martorului Dobre Anica, martor în a cărei audiere se stăruie. Pune în vedere reprezentantului pârâtei să indice adresa martorului Dobre Anica, spre a fi citat prin agentul procedural, în termen procedural de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probă, sau să-l prezinte personal la termenul viitor. Amână judecata cauzei la data de 14.05.2009, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Dată în şedinţa camerei de consiliu azi 30.04.2009, la Tribunalul Comercial Argeş şi pronunţată în şedinţă publică.
În temeiul art. 49 ind.2 C.pr.civ. admite în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienţii Dobre Sevastian, O***** C********* şi Tănase Marinescu Nicolae. În temeiul art. 167 C.pr.civ. încuviinţează în parte probele solicitate de către părţi, respectiv: - pentru reclamant: proba cu înscrisuri şi interogatoriul pârâtei , - pentru pârâtă : proba cu înscrisuri, cu interogatoriul reclamantului şi proba testimonială cu martorul Dobre Anica. În temeiul art. 170 C.pr.civ. pune în vedere pârâtei, prin apărător să depună lista cu martorul încuviinţat, cu adresa acestuia şi cu teza probatorie, în termen procedural de 5 zile sub sancţiunea decăderii din probă. Amână judecata cauzei la data de 30.04.2009, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Dată în şedinţa camerei de consiliu azi 19.03.2009, la Tribunalul Comercial Argeş şi pronunţată în şedinţă publică.
In temeiul art. 96 C.pr.civ. admite cererea apărătorilor părţilor de amânare a cauzei pentru a lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar. Prorogă discutarea admisibilităţii cererii de intervenţie accesorie pentru termenul viitor. Se va relua procedura de citare cu intervenienţii. Amână judecata cauzei la data de 19.03.2009, pentru când reclamantul şi pârâta au termen în cunoştinţă. Dată în şedinţa camerei de consiliu azi 19.02.2009, la Tribunalul Comercial Argeş şi pronunţată în şedinţă publică.
In temeiul art. 96 C.pr.civ. admite cererea apărătorului reclamantului de amânare a cauzei pentru a lua cunoştinţă de cererea de intervenţie accesorie, formulată de pârâtă şi pentru a formula apărările. Pune în vedre reprezentantului pârâtei să depună documentaţia din care să rezulte că a fost numit urma Hotărârii AGEA din 10.11.2008, ca reprezentant legal a pârâtei. Se citează pârâta. Dispune introducerea în cauză a în calitate de de intervenienţii în interesul altei persoane , numiţii:T***** M******** N****** şi O***** C*********,care vor fi citaţi la adresa menţionată în cererea de intervenţie accesorie. Prorogă discutarea admisibilităţii cererii de intervenţie accesorie pentru termenul viitor. Amână judecata cauzei la data de 19.02.2009. Dată în şedinţa camerei de consiliu azi 22.01.2009, la Tribunalul Comercial Argeş şi pronunţată în şedinţă publică.
In temeiul art. 156 C.pr.civ. admite cererea pârâtei de amânare a cauzei pentru lipsă apărare şi pentru a formula întâmpinare în temeiul art. 115 C.pr.civ. Pune în vedre reprezentantului pârâtei să depună documentaţia din care să rezulte că a fost numit urma Hotărârii AGEA din 10.11.2008, ca reprezentant legal a pârâtei. Amână judecata cauzei la data de 22.01.2009. Dată în şedinţa camerei de consiliu azi 11.12.2008, la Tribunalul Comercial Argeş şi pronunţată în şedinţă publică.