L*** E********
ReclamantD*** E****
Pârâtadmite cererea
Admite în parte cererea reclamantei . Atribuie reclamantei casa şi terenul intravilan. Constată existenţa în beneficiul reclamantei a unui drept de creanţă.
Amână pronunţarea la 18.03.2011.
Amână pronunţarea la 11.03.2011.
Amână pronunţarea pentru 4.03.2011.
Acordă termen pentru a se studia răspunsurile comunicate de experţi.
Acordă termen pentru a se reveni cu adresă către expertul Ciulei Liviu.
Acordă termen pentru a se efectua verificări cu privire la obiecţiunile formulate .
Primul termen la C7. Acordă termen pentru a se reveni cu adrese la experţi pentru comunicarea răspunsului.
amână cauza pentru a se reveni cu adresă şi cu notă telefonică la experţi, având în vedere desfiinţarea acestui complet, înaintează dosarul la judecătorul desemnat cu repartizarea aleatorie în vederea stabilirii termenului şi citării părţilor
Amână cauza la data de 15 septembrie 2010, pentru când: - admite cererea de amânare, - se va reveni la expert cu notă telefonică şi adresă, cu menţiunea ca până la următorul termen de judecată să finalizeze şi să depună la dosarul cauzei relaţiile solicitate,
amânat la data de 28.07.2010., REspinge cererea de lăsare a cauzei la a doua strigare formulată de av. Dobârceanu. Aplică amenda judiciară în cuantum de 200 lei celor doi experţi.
amânat la data de 16.06.2010. Admite cererea de amânare formulată de apărătorul reclamantei. Respinge cererea de lăsare a cauzei la a doua strigare formulată de apărătorul pârâtei.
amânat la data de 26.05.2010 pentru când revine cu adresă către cei doi experţi.. Respinge cererea de lăsare a cauzei la a doua strigare formulată de apărătorul pârâtei
amânat la data de 28.04.2010 pentru când emite adresă către expertul Ciulei în scopul de a depune la dosarul cauzei pagina lipsă din propunerile de lotizare efectuate.Emite adresă către expertul în specialitatea topo şi către expertul în specialitatea construcţii în scopul de a colabora şi realiza o propunere de lotizare comună pentru terenul din intravilan, avizată de ambii experţi.
amânat la data de 24.03.2010 pentru când: - emite adresă către d-l expert pentru a depune în copii suficiente, propunerile de lotizare, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare; - Admite cererea de reexaminare formulată de expertul Ciulei L împotriva încheirii prin care i s-a aplicat amenda judiciară în cuantum de 500 lei.
amânat la data de 24.02.2010 pentru lipsa răspunsului la propunerile de lotizare. Prorogă discutarea cererii de reexaminare.
admite cererea de ajutor public judiciar
amânat la data de 27.01.2010. Prorogă discutarea cererii de reexaminare pentru termenul de judecată următor. Ia act de renunţarea la administrarea probei cu interogatoriul. Revine cu adresă către d-l expert pentru a depune raportul de expertiză.
amânat la data de 16.12.2009. Admite cererea de reexaminare a amenzii judiciare aplicate d-lui expert Filip Gabriel. Revine cu adresă către expertul Ciulei pentru a depune propuneri de lotizare. Aplică amenda judiciară în cuantum de 500 lei d-lui Ciulei Liviu pentru că nu a răspuns la obiecţiuni. Pune în vedere apărătorului reclamantei să achite onorariul provizoriu în cuantum de 200 lei.
amânat la data de 11.11.2009 ca urmare a Hotărârii Adunării Generale prin care s-a hotărât ralierea la formele de protest împotriva legii unice a salarizării
amânat la data de 09.09.2009 pentru când se revine cu adresă către d-l expert Ciulei Liviu. Se aplică amenda judciară în cuantum de 500 lei d-lui expert Filip Gabriel
amânat la data de 24.06.2009 pentru când se va comunica un exemplar de pe raportul de expertiză în specialitatea merceologie. Se va reveni cu adresă către d-la expert Filip Gabriel pentru a depune raportul de expertiză
amânat la data de 03.06.2009 pentru când se revine cu adresă către d-l expert Şopu Gheorge şi Filip Gabiel. Pune în vedere reclamantei să achite diferenţa de onorariu pusă în sarcina sa, pentru raportul de expertiză realizat de exp. Ciulei Liviu
amânat la data de 13.05.2009 pentru când se revine cu adresă către cei doi experţi. Desemnează expert în specialitatea merceologie pe Şopu Gheorghe. Stabileşte onorariu în cuantum de 150 lei în sarcina pârâtei. Încuviinţează ca obiectiv evaluarea calului şi a cărutei la valoarea actuală de circulaţie.
amânat la data de 22.04.2009. Se revine cu adresă către cei doi experti. Se aplică amenda în cuantum de 500 lei d-lui expert. Ciulei Liviu.
amânat la data de 01.04.2009 pentru când se revine cu adresă la ambii experţi cu menţiunea că este ultimul termen în vederea depunerii rapoartelor de expertiză, sub sancţiunea amendării; adresa către expertul Filip Gabriel va cuprinde şi menţiunea de a solicita concursul agenţilor de poliţie din localitatea respectivă în situaţia în care va întâmpina aceleaşi probleme ca şi anterior
amânat la data de 04.03.2009 pentru când se revine cu adresă către experţi în vederea depunerii raporturilor de expertiză. Se emite adresă către BLET pentru a se comunica o listă cu numele a 6 experţi în specialitatea merceologie.
amânat la data de 11.02.2009 pentru când se emit adrese către domni experţi în specialitatea topo şi în specialitatea construcţii pentru efectuarea expertize. Pune în vedere apărătorului reclamantei să depună originalul chitanţei prin care achită onorariu provizoriu către d-l expert Ciulei LIviu
admite în partea cererea
amânat la data de 14.01.2009 pentru continuarea judecăţii. Pe încheierea de admitere în principiu amână pronunţarea la data de 03.12.2008
aMÂNAT LA 26.11.2008 pentru a fi indicaţi 2 martori cu listă
amanat la 29.10.2008, în vederea audierii martorilor lipsă
Încuviinţează proba testimonială în cadrul căreia să fie audiaţi doi martori Lela Livia Holban, şi Fonea Iulica, în dovedirea pasivului succesoral. Încuviinţează proba cu înscrisuri pentru pârâtă. Incuviinţează pentru pârâtă proba cu interogatoriul reclamantei, urmând ca această să fie citată cu menţiunea personal la interogatoriu. Se rectifică citativul cu privire la prenumele reclamantei în sensul că această se numeşte Elisabeta şi nu Elisaveta. Amână judecarea cauzei la 01.10.2008 în vederea administrării probatoriului încuviinţat.
amânat la 3.09.2008.
amânat la 4.06.2008.
amânat la 7.05.2008.