G******** C*****
ReclamantR*** A********
PârâtC****** I**
PârâtÎn temeiul art.246 C.p.c. ia act că reclamantul renunţă la judecata cauzei. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 ianuarie 2009.
Se citează reclamantul şi emite adresă în atenţia acestuia pentru a propune probele de care înţelege să se folosească şi să facă dovada imposibilităţii de prezentare. Trece cauza la completul C1 civil ca urmare a desfiinţării completului C3 civil. Amână judecarea cauzei la 12.01.2009. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Noiembrie 2008
Încuviinţează cererea formulată de reclamanţi, în vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă. Se citează reclamantul şi se emite adresă în atenţia acestuia cu menţiunea că pârâţii doresc să stingă litigiul pe cale amiabilă, prin achitarea debitului, neputându-se deplasa la domiciliul său. Amână judecarea cauzei la 26.11.2008. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Octombrie 2008