Dosar 1307/297/2008 din 24.09.2008

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1307/297/2008
Data dosar:
24.09.2008
Instanta:
Judecătoria Săveni
Departament:
Saveni
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.11.2008 la ora 8:30

    Complet: C1
  • Condamnare

    Condamnă pe inculpatul Hirghiligiu Ciprian-Dumitru pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea disp. art. 74 lit. a şi c Cod penal, art. 76 lit. d Cod penal la pedeapsa de 2 ( două) luni închisoare. În temeiul şi pentru intervalul prev. de art. 71 alin. 2 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a şi lit. b Cod penal. În temeiul art. 81 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei pentru o perioadă de 2 ani şi 2 luni ce constituie termen de încercare calculat conform art. 82 Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal. Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 280 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 12.11.2008

  • Sedinta din data de 27.10.2008 la ora 8:30

    Complet: P2
  • Încheiere

    Încuviinţează pentru inculpat proba cu un martor în circumstanţiere şi amână cauza pentru audierea acestuia, care va fi adus.Inculpatul are tc.

Flux dosar


Actualizare GRPD