C**** E****
ReclamantA********** N******** P***** R********** P*************
PârâtAdmite în parte contestaţia formulată de contestatoarea Călin Elena împotriva deciziei nr.633/24.04.2008 emisă de A.N.R.P. Dispune anularea deciziei doar în ceea ce priveşte cuantumul sumei cuvenit reclamantei şi dispune emiterea unei noi decizii prin care să îi fie acordate compensaţiile cuvenite conform cotei sale, actualizate cu indicele de inflaţie începând cu data de 10.07.2003 până la momentul plăţii, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei, sub sancţiunea plăţii sumei de 100 lei/zi de întârziere în caz de nerespectare a dispoziţiilor instanţei, cu titlu de daune cominatorii. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică.