Ţ**** A**
Recurent ContestatorI************ D* P****** A* J******** A***
IntimatAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale active a petentei. Respinge plângerea formulată.
Acordă termen la data de 19.01.2010 urmând a se reveni cu adresă la IPJ.
Apreciind că se impune îndeplinirea legală a procedurii de citare cu petenta şi pentru ca aceasta să comunice dacă contravenienta Ioo Gafta este pusă sub interdicţie sau nu, iar dacă este instituită curatelă, să comunice la dosar Decizia de curatelă, instanţa urmează să acorde un nou termen, dispunând amânarea judecării cauzei la data de 24.11.2009.
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor de la Judecătoria Blaj, din data de 01.09.2009 şi în solidaritate cu ceilalţi judecători care împărtăşesc aceeaşi opinie, instanţa constată că se impune amânarea cauzei la data de 20.10.2009.
Respinge plângerea