B***** E***
ContestatorTRIBUNALUL MUREŞ DOSAR 289/2008 MOTIVARE Prin contestaţia la executare înregistrată la această sub număr de dosar 289/2008, la data de 22 ianuarie 2008, contestatorul-condamnat BĂRCEA EMIL (fiul lui Emil şi Ana, născut la data de 7 iulie 1981, deţinut în Penitenciarul Tg. Mureş) a solicitat instanţei de judecată să pronunţe o hotărâre prin care să dispună deducerea perioadei de arest preventiv executat în Canada, în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul Mureş, în baza sentinţei penale nr. 171 din 8 iunie 2005 a Tribunalului Mureş, definitivă prin decizia nr. 4204/2006 a ÎCCJ – Secţia Penală. În motivare contestatorul a arătat că, a fost expulzat din Canada, în vederea executării pedepsei aplicate prin sentinţa penală amintită, pronunţată de Tribunalul Mureş, în prezent aflându-se în Penitenciarul Tg. Mureş, însă în vederea expulzării a fost arestat preventiv de autorităţile canadiene, în perioada 7 septembrie 2006 - 26 noiembrie 2006 şi predat autorităţilor române, la data de 26 noiembrie 2006 care au pus efectiv în executare mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 197/2006 emis de tribunal. S-a acvirat dosarul penal nr. 5723/1504/2004 al Tribunalului Mureş în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 171/2005 şi în baza căreia s-a emis mandatul de arestare în vederea executării pedepsei închisorii. Analizînd actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele: Prin sentinţa penală nr. 171 din 8 iunie 2005 pronunţată de Tribunalul Mureş, în dosarul penal nr. 5723/1504/2004, rămasă definitivă prin decizia nr. 4204/2006 a ÎCCJ – Secţia Penală, instanţa a dispus condamnarea contestatorului la pedeapsa principală de 6 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie. În vederea executării acestei pedepse s-a emis mandatul de executare nr. 197 din 31 iulie 2006, iar în prezent contestatorul se află încarcerat în Penitenciarul Tg. Mureş, în vederea executării sancţiunii aplicate, aşa cu rezultă din menţiunile efectuate de lucrătorii Biroului de Evidenţă a Deţinuţilor din cadrul acestei ultime instituţii, începând executarea sancţiunii aplicate la data de 26 noiembrie 2006. Din adresa nr. S/1789570 din 26 noiembrie 2006 emisă de M.I.R.A.- Biroul de Poliţie Aeroport Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti, reiese faptul că, la data de 26 noiembrie 2006, contestatorul a fost arestat pe aeroport, în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 197 din 31 iulie 2006 emis de Tribunalul Mureş, conform sentinţei penale nr. 171/2005, după care a fost depus în Arestul IGPR Bucureşti ( filele 7-8). Contestatorul a mai susţinut că în cursul lunii septembrie 2006, se afla pe teritoriul Canadei, de mai bine de un an de zile, astfel că a solicitat autorităţilor canadiene demararea procedurilor de obţinere a cetăţeniei respective, ocazie cu care a declarat că nu are antecedente penale; în urma verificărilor pe efectuate în acest sens, autorităţile canadiene au constatat că pe numele său era emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, astfel că, la data de 7 septembrie 2006 l-au arestat, iar la data de 25 noiembrie 2006 l-au expulzat înapoi în România. În acest context, la sosirea sa pe aeroportul din Bucureşti, la data de 26 noiembrie 2006, a fost reţinut în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 197/2006 emis de Tribunalul Mureş. În vederea lămuririi acestor aspecte, instanţa a solicitat relaţii atît IPJ Mureş, cît şi CCPI – Biroul Naţional Interpol. Astfel, din relaţiile comunicate atît de IPJ Mureş, cît şi de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Naţional Interpol, rezultă faptul că susnumitul a fost dat în urmărire naţională la data de 20 noiembrie 2006 prin dispoziţia IGPR nr. 90361 din data de 20 octombrie 2006, însă pe numele său nu a fost emisă nici o dispoziţie de urmărire internaţională, de arestare provizorie şi nici nu s-a solicitat extrădarea; de asemenea, nu s-a emis nici măcar mandat de arestare european (filele 25- 27). În atare situaţie, această instanţă s-a adresat autorităţilor canadiene, solicitînd relaţii cu privire la natura detenţiei contestatorului, pe teritoriul Canadei, în perioada amintită. Astfel, Ministerul Justiţiei din Canada – Asistenţa Internaţională, a comunicat Ministerului de Justiţie din România, prin intermediul căruia s-au solicitat aceste relaţii, că dl. Bărcea Emil a fost arestat conform mandatului de imigrare din data de 7 septembrie 2006 şi a fost deportat din Canada în România, conform Ordinului de părăsire din data de 24 noiembrie 2006 (filele 42-47). Aşadar, contestatorul a fost arestat la data de 7 septembrie 2006, în baza unui mandat de imigrare (care are o natură administrativă), iar nu în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 197/2006, emis de Tribunalul Mureş, aşa cum a susţinut contestatorul, apoi menţinut în această stare până la data de 25 noiembrie 2006, când a fost extrădat în România şi încarcerat, la data de 26 noiembrie 2006, în Arestul I.G.P.R. - Direcţia Cercetări Penale, dată la care a şi început executarea pedepsei închisorii. Potrivit art.461 lit. d Cod procedură penală, contestaţia contra executării hotărârii penale se poate face când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării. Aşa cum rezultă din economia art.18 alin.1 din Legea nr.302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, „Durata arestului efectuat în străinătate în îndeplinirea unei cereri formulate de autorităţile române în temeiul prezentei legi este luată în calcul în cadrul procedurii penale române şi se compută din durata pedepsei aplicate de instanţele române.” Or, în cauză nu s-a făcut dovada că autorităţile române s-au adresat autorităţilor canadiene în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 197/2006 al Tribunalului Mureş, respectiv faţă de cel în cauză nu s-a solicitat extrădarea, el nefiind dat nici măcar în urmărire internaţională prin Interpol. Mai mult, autorităţile canadiene au şi precizat natura arestării contestatorului în perioada amintită, fiind vorba de o arestare în baza unui mandat de imigrare. Pe cale de consecinţă, câtă vreme nu s-a făcut dovada că arestarea susnumitului, din perioada 7 septembrie 2006 – 25 noiembrie 2006, dispusă de către autorităţile canadiene, s-a realizat în baza mandatului emis de tribunal, ci a fost o detenţie cel mai probabil de natură administrativă, contestaţia la executare formulată de către condamnatul Bărcea Emil nu este fondată, neputîndu-se deduce din durata pedepsei închisorii pe care o execută contestatorul, perioada cît acesta a fost în stare de arest în Canada. Sintetizând cele anterior expuse şi având în vedere motivele pentru care contestatorul a înţeles să se adreseze tribunalului, raportat la textele legale invocate - art.461 lit. d Cod procedură penală, raportat la art.460 alin.1 Cod procedură penală, instanţa va respinge ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de contestatorul-condamnat BĂRCEA EMIL împotriva sentinţei penale nr. 171 din 8 iunie 2005, pronunţată de Tribunalul Mureş, în dosarul penal nr. 5723/1504/2004, rămasă definitivă prin decizia nr. 4204/2006 a ÎCCJ – Secţia Penală. Având în vedere soluţia ce urmează a fi pronunţată în cauză, în baza art.192 al.2 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate în cauză vor fi suportate de către contestator. HOTĂRÂRE Respinge ca nefondată contestaţia la executare formulată de condamnatul BĂRCEA EMIL (fiul lui Emil şi Ana, născut la data de 7 iulie 1981, în prezent deţinut în Penitenciarul Tg. Mureş) împotriva sentinţei penale nr. 171 din 8 iunie 2005 a Tribunalului Mureş, definitivă prin decizia penală nr. 4204/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, prin care acesta a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare . Obligă contestatorul la plata sumei de 110 lei RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu se va avansa Baroului Mureş din fondul special al Min. Justiţiei. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare . Pronunţată în şedinţa publică din 15 septembrie 2008.
Amână judecarea cauzei la 15 septembrie 2008.
Amână judecarea cauzei la 2 iunie 2008.
Amână judecarea cauzei la 7 mai 2008.
Amână judecarea cauzei la data de 2 aprilie 2008.
Amână judecarea cauzei la data de 5 martie 2008.